Tabără de creaţie în satul Ocoliş, Maramureş
Tabăra Naţională de Literatură şi Arte Plastice „Archeus”, aflată la a XII-a ediţie şi găzduită de Casa Marchiş din satul Ocoliş, a fost deschisă în prezenţa celor peste 100 de participanţi din ţară şi se doreşte a fi o continuare a fostei şcoli de pictură băimărene. Tabăra din acest an este dedicată în avans Centenarului României.
La deschiderea taberei a participat şi Preasfințitul Iustin al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
Tabără este organizată de Fundaţia Culturală „Archeus” cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş, Consiliului Local al municipiului Baia Mare, Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi susţinută de agenţi economici din judeţ.
„Specificul acestei tabere se leagă de fosta Şcoală Băimăreană de Pictură şi de tradiţia aceasta formidabilă dintre artiştii plastici şi scriitorii Maramureşului. Noi am moştenit această unire dintre scriitori şi artiştii plastici de la Mihai Olos, Dumitru Bogdan, Vasile Radu Ghencenu, generaţia dinaintea noastră, care organiza cenaclul Nord, unde se adunau scriitori şi artişti plastici, şi aşa am ajuns să păstrăm şi ducem mai departe această legătură. (...) Rolul taberei este de a asigura o mai bună comunicare între artişti, a descoperi noi talente şi a promova potenţiale valori”, a spus artistul plastic Ioan Marchiş, organizatorul evenimentului, conform Agerpres.
„Tabăra din acest an se desfăşoară sub auspiciile unui eveniment naţional, Centenarul României. Motto-ul taberei, gândit de scriitorul Ioan Groşan, «Unire-n cuget şi-n simţiri», arată că spiritualitatea nordică a fost mereu unită, iar noi, artiştii şi scriitorii, suntem parte din aceeaşi grupare spirituală. Aşa întâmpinăm noi ca artişti Centenarul”, a mai spus Ioan Marchiş.
De asemenea, scriitorul Ioan Groşan de la Muzeul Naţional al Literaturii Române a menţionat că tabăra din satul Ocoliş e un loc prin care de-a lungul anilor au trecut numeroşi scriitori, dar şi locul său de reîntoarcere acasă: „Mă bucur de fiecare dată când vin în Maramureş, pentru că aici îmi regăsesc originile, locul de naştere şi o undă de spiritualitate, (...) e locul în care revin acasă, iar de câte ori vin acasă e locul care mă tulbură la modul fericit. Reprezint Muzeul Naţional al Literaturii Române (...) şi doresc să pomenesc faptul că aici, în tabăra în care se organizează anual în satul Ocoliş, s-au perindat câteva petale din floarea cea vestită a poeziei româneşti contemporane. Mă gândesc la Ioan Es Pop, Ion Mureşan, la regretatul Augustin Frăţilă, regretatul prozator Constantin Stan, Alexandru Vlad şi atâţia alţii care au trecut pe aici şi s-au bucurat de acest spaţiu şi de ospitalitatea deosebită a maramureşenilor”.
La deschiderea taberei a participat şi Preasfințitul Iustin al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului care a oficiat o slujbă de pomenire la troiţa de la intrarea pe domeniul Casei Marchiş. Pe toată durata taberei vor avea loc seri de poezie, seri de cenaclu literar cu citirea unor texte în premieră, iar la finalul taberei, pe 9 septembrie, Căminul Cultural din Ocoliş va găzdui o seară de muzică populară tradiţională susţinută de Grupul Iza. De asemenea, lucrările artiştilor plastici realizate pe durata taberei vor fi adunate într-o expoziţie pentru a fi admirate de public. La deschiderea taberei au fost prezente şi oficialităţi judeţene şi locale, conform Agerpres.