Tabără de creaţie pentru copiii cu deficienţe
Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul cultural, împreună cu Asociaţia „Vasiliada”, Facultatea de Teologie - Secţia Artă Sacră, Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj au organizat la finele săptămânii trecute o tabără de creaţie pentru 10 elevi de la Şcoala specială „Sfântul Vasile cel Mare” şi de la Liceul „Bethoven” din Craiova. Acestora li s-au adăugat 10 elevi de la liceele de artă din Craiova şi Târgu Jiu, 5 elevi de la Liceul Teologic „Sfântul Nicodim”, Secţia Patrimoniu, din Târgu Jiu, şi 5 studenţi de la Secţia de Artă Sacră din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova. Activitatea s-a desfăşurat la tabăra din vecinătatea Mănăstirii Tismana, judeţul Gorj, şi a fost coordonată de lect. dr. Gabriela Mardale şi lect. dr. Alexandrina Pădureţu, cadre didactice la Secţia de Artă Sacră din Craiova. Rezultatul celor două zile de lucru au fost mai multe tablouri şi icoane, pictate pe pânză, care vor fi ulterior licitate pentru susţinerea şcolilor cu nevoi speciale din Cetatea Băniei.