Tabără de creaţie religioasă la Mănăstirea Izbuc
Tabăra de la Mănăstirea Izbuc se desfăşoară prin Fundaţia "Ioan şi Veturia Candrea" a Episcopiei Oradiei, printr-un proiect finanţat de către Episcopia Oradiei şi Consiliul Local al Municipiului Oradea, proiect declarat câştigător în urma selecţiei de proiecte din sesiunea aprilie 2010. Beneficiază de această tabără, ce are ca scop familiarizarea tinerilor cu valorile spirituale şi culturale ale tradiţiei ortodoxe, 60 de elevi de la şcolile şi liceele orădene, selectaţi pe criterii sociale şi prin prisma rezultatelor obţinute la olimpiada şcolară de religie şi la concursul eparhial de oratorie creştină "Crezul Meu", organizat la nivelul întregii Patriarhii Române cu prilejul Anului omagial al Crezului Ortodox. Programul taberei este foarte diversificat, cuprinzând ateliere de lucru, respectiv pictură de icoane pe lemn şi sticlă, împletire de metanii, confecţionarea de cruciuliţe şi însuşirea muzicii bisericeşti; program spiritual, excursii şi drumeţii; vizionare de filme cu mesaj creştin şi activităţi sportive.