Tabără de creaţie religioasă la Mănăstirea Izbuc

Un articol de: Pr. Silviu Dobai - 10 August 2014

Copii şi tineri din Parohia Husasău de Criş, Protopopiatul Oradea, cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, au participat, la Mănăstirea Izbuc dinjudeţul Bihor, la Tabăra de creaţie religioasă „Bucuria de a fi creştin“. Tabăra a fost organizată de parohie în  colaborare cu Mănăstirea Izbuc. Copiii şi tinerii participanţi s-au spovedit, iar la Sfânta Liturghie din ziua următoare s-au împărtăşit.

Cei 24 de copii şi tineri prezenţi în Tabăra de creaţie religioasă „Bucuria de a fi creştin“ de la Mănăstirea Izbuc au avut parte de diverse activităţi recreative, precum şi de un program duhovnicesc.

„Pe lângă programul obişnuit de tabără, cu jocuri şi activităţi recreative, copiii au participat la Sfânta Liturghie dimineaţa şi la rugăciunea de seară. Suntem la prima ediţie în organizarea unei astfel de tabere, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea chiriarhului nostru şi prin îngăduinţa preacuviosului părinte arhimandrit Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc, ne exprimăm dorinţa de a face din această experienţă duhovnicească o tradiţie“, a spus părintele Ioan-Mircea Ghitea, organizatorul taberei.

Activităţi de creaţie şi program duhovnicesc

Activităţile taberei au avut ca obiectiv central atelierul de pictură, coordonat de pr. Ioan-Mircea Ghitea, completat cu activităţi de creaţie, care au constat în confecţionarea de metanii şi cruciuliţe. Copiii şi tinerii au vizionat, în fiecare seară, câte un film cu tematică religioasă, şi, de asemenea au participat la jocuri de tabără şi de cunoaştere.

„Copiii şi tinerii au devenit dornici de a se ruga şi a se juca împreună, legând frumoase prietenii. Fiecare zi a început şi s-a încheiat cu rugăciune, iar într-una din zile copiii şi tinerii participanţi s-au spovedit, iar la Sfânta Liturghie din ziua următoare s-au împărtăşit. La finalul taberei, micii creştini din Husasău de Criş au susţinut un mic concert de pricesne, fiind îmbrăcaţi în port naţional specific zonei din care provin, în paraclisul de iarnă, la trapeză şi la Izvorul tămăduitor al Mănăstirii Izbuc“, a spus părintele Ioan-Mircea Ghitea.

Tinerii prezenţi în tabără s-au arătat deosebit de încântaţi de programul la care au participat şi şi-au exprimat încă de pe acum dorinţa de a veni din nou şi în vara anului ce vine în tabără la Mănăstirea Izbuc, a completat pr. Ghitea, organizator al activităţii.