Tabără de cultură şi civilizaţie românească la Iaşi
Astăzi, în sala "B. P. Hasdeu" a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, Asociaţiunea pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - ASTRA, prin Despărţământul "Mihail Kogălniceanu" Iaşi, lansează proiectul transfrontalier "Tabăra de cultură şi civilizaţie românească - Acasă la noi". Potrivit prof. Areta Moşu, preşedintele ASTRA Iaşi, la tabără participă 270 de elevi şi studenţi din Ialoveni, Bardar, Criuleni, Chişinău, Anenii Noi, Străşeni, Ştefan Vodă, Cahul (Rep. Moldova), Ismail - Odesa (Ucraina) şi Zăicear (Serbia).