Tabără de iarnă NEPSIS în Franţa

Data: 20 Octombrie 2011

Aceasta va avea loc în perioada 27 decembrie 2011 - 2 ianuarie 2012, în staţiunea Chamonix, Franţa, informează pagina www.episcopiaspanieiportugaliei.es. Cei care doresc să participe se pot înscrie până pe 25 octombrie. Până în momentul de faţă, din cele 70 de locuri disponibile s-au ocupat mai mult de jumătate, fiind deschisă deja o listă cu rezerve la nivelul arhiepiscopiei. Devenită deja o tradiţie în rândul tinerilor din Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale, tabăra de iarnă, numită şi tabăra de schi, include un program divers. Pe lângă posibilitatea de a practica unul dintre cele mai iubite sporturi de iarnă, se organizează excursii pe munte, jocuri pe echipe, seri de discuţii libere cu ierarhii şi preoţii participanţi, dar în acelaşi timp tabăra este un bun prilej de a lega noi prietenii, de a dezvolta spiritul de echipă şi de a învăţa ce înseamnă autogospodărirea. Aşa cum s-au obişnuit, tinerii îşi pregătesc singuri hrana zilnică, formându-se grupe prin rotaţie. De asemenea, va fi un program de rugăciune şi slujbe, iar având în vedere că perioada taberei va cuprinde sărbătorile de iarnă, la trecerea dintre ani se va oficia Sfânta Liturghie. Cazarea se va face la cabana "Le Chamoniard Volant". Cei care doresc să se înscrie trebuie să trimită un mesaj pe adresa de e-mail: nepsis@mitropolia.eu.