Tabără de iarnă pentru tinerii din Episcopia Italiei
Prima ediţie a Taberei de iarnă a tinerilor din Episcopia Italiei s-a desfăşurat în perioada 13-17 februarie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, în munţii Modenei, localitatea Dogana Nuova (în apropierea vârfului Cimone), informează episcopia-italiei.it.
Această tabără a fost coordonată de pr. Doru Vasile Gârboan, consilier al Departamentului pentru tineret al Episcopiei Italiei şi paroh al Bisericii „Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora, Nimfodora“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Imola, şi de soţia acestuia, preoteasa Mihaela. Au participat 25 de tineri din Modena, Imola, Roma, dar şi din România şi Franţa. Având în vedere că participanţii au provenit din zone şi ţări diferite, au fost pregătite jocuri şi activităţi creative şi educative cu scopul de a le facilita celor prezenţi modul de a interacţiona, de a se exprima liber şi de a-şi descoperi talentele. Tinerii şi-au putut manifesta entuziasmul pe pârtie, la săniuş, la snowboard, dar şi prin intermediul plimbărilor în aer liber, pe cărările înzăpezite de munte.
De asemenea, programul a cuprins mai multe conferinţe, jocuri interactive, piese de teatru, discuţii libere şi proiecţii de film. Unul din cele mai însemnate momente a fost conferinţa susţinută de pr. Saul Şoptică, de la Parohia „Sfântul Dimitrie Basarabov“ din localitatea Budrio. Părintele a abordat în cadrul cuvântării sale tema marilor duhovnici ai României din perioada comunistă şi postdecembristă, punând un accent deosebit pe martirajul acestora, pe jertfa de sine adusă în numele Domnului. Partea de final a conferinţei a fost dedicată unei secţiuni de întrebări şi răspunsuri.
La sfârşitul taberei, tinerilor le-au fost înmânate diplome de participare, care au marcat acest moment unic petrecut împreună. Cel mai important aspect ale acestei întâlniri a constat în legăturile trainice care s-au stabilit între participanţi, în gândurile şi experienţele împărtăşite, tinerii având astfel ocazia să se cunoască, să se regăsească pe ei înşişi şi să se deschidă unii către alţii.