Tabără de limbă şi cultură japoneză
În perioada 5-11 august 2018, la Centrul de tineret „Vestitorii Bucuriei” din Bălţăteşti, judeţul Neamţ, a avut loc prima ediţie a Taberei de limbă şi cultură japoneză „Simţim în Kanji”. Aceasta a fost realizată în colaborare cu Şcoala Gimnazială Numărul 1 din comuna Bicaz Chei.
Cei 41 de copii şi tineri, împreună cu pedagogii, au fost găzduiţi timp de şapte zile la Centrul de tineret din Bălţăteşti, unde, împreună cu o echipă de animatori socio-educativi, au încercat să se bucure de fiecare clipă petrecută în tabără. La festivitatea de deschidere, tinerii au avut posibilitatea să-şi exprime sentimentele şi aşteptările în legătură cu activităţile taberei de anul acesta, iar după împărţirea ecusoanelor şi câteva jocuri de cunoaştere, s-a stabilit regulamentul şi aventura a început. Pe tot parcursul taberei, pe lângă cursurile de iniţiere în limba japoneză, participanţii au fost introduşi şi în tainele spiritualităţii ortodoxe, a picturii pe sticlă, precum şi a artei împăturirii hârtiei sau origami, au împletit brăţări şi cruciuliţe, învăţând o mulţime de lucruri în cadrul atelierului „mâini de aur”. De asemenea, au participat la atelierul de muzică şi dans, la atelierul de tir cu arcul şi airsoft şi, nu în ultimul rând, la atelierul de comunicare. Chiar dacă mai greu şi mai cu timiditate, în cadrul atelierului de comunicare, tinerii au avut ocazia să discute deschis despre Biserică şi despre Dumnezeu, despre speranţele şi visurile lor, precum şi despre problemele şi greutăţile pe care le întâmpină zi de zi un copil şi orice tânăr.
Călătorie în Poiana liniştii
Atelierele au ocupat însă doar prima parte a zilei, după-amiază fiind timpul pentru drumeţie, jocuri sportive, piscină şi alte activităţi. Participanţii au ştiut să profite la maximum de fiecare moment de vreme bună. Serile s-au încheiat cu muzică şi dansuri, film, dar şi cu o seară a talentelor, precum şi cu discuţii pe diferite teme. S-a organizat şi o excursie în care tinerii au avut ocazia să viziteze Detaşamentul de Pompieri de la Târgu Neamţ, având parte de o demonstraţie live, putând să experimenteze chiar ei, sub atenta îndrumare a pompierilor, cu echipamentele şi tehnica specială folosită la intervenţii. De asemenea, au fost la mănăstirile Văratec şi Agapia, vizitând frumosul muzeu vivant, făcând o incursiune în istoria Bisericii şi a vieţii mănăstireşti. Apoi au făcut o călătorie în Poiana liniştii, acolo unde pacea sufletească se împleteşte armonios cu viaţa duhovnicească, la Mănăstirea Neamţ şi la Schitul Vovidenia. S-a mai făcut un popas şi la Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”. Tabăra s-a încheiat repede în ciuda celor şapte zile pline. La final, parcă toată lumea s-a simţit mai îmbogăţită cu experienţa împreună dobândită. Cu golul despărţirii în suflet şi cu lacrimi în ochi, participanţii, instructorii şi animatorii au mers fiecare pe drumul lui, dar sperând la o revedere apropiată şi fericită.