Tabără de o zi în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”
35 de copii, cu vârsta cuprinsă între 4 și 11 ani, care fac parte din grupul „Sfântul Cuvios David din Evvia” al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, au participat la o tabără parohială de o zi, intitulată „Iisus Hristos, icoană a copilăriei mele”.
Programul a început în biserică, unde au fost rostite rugăciunile de dimineață, urmate de o discuție a copiilor cu parohul Dan Hognogi. „Stând în fața icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, l-am ascultat pe părintele Dan Hognogi povestindu-ne despre Domnul Iisus, de la nașterea Sa până la 12 ani, când a rămas în Templu cu cărturarii și fariseii, viața Sa învățându-ne despre cum trebuie să fim noi, copiii: cuminți, ascultători, credincioși, smeriți, milostivi, atenți în a ne spune rugăciunile acasă și la biserică, venind la Sfânta Liturghie. Concluzia noastră a fost că cel mai important este să ne iubim părinții și să-i dăruim lui Dumnezeu dragoste. Tot acum, ne-a fost prezentată biserica, nava în formă de cruce care ne duce în Rai, și, în special Sfântul Altar, în care băieții au avut voie să intre, iar fetele au privit din dreptul ușilor iconostasului. Copiii au văzut masa pe care se slujește Liturghia, evanghelia, antimisul, clopoțeii, candelele și potirul din care este primită împărtășania”, conform voluntarilor care s-au ocupat de activităţile din cadrul taberei.
„Tinerii au aflat cum îi învață Domnul Iisus să fie, prin însăși viața Sa, cuminți, ascultători, credincioși, evlavioși, smeriți, milostivi. Concluzia a fost că cel mai important este să-și iubească părinții și pe Dumnezeu. Tot acum le-a fost prezentată biserica, în special Sfântul Altar”, conform organizatorilor.
Activităţile au continuat în curtea bisericii cu jocuri de echipă, cântece, un atelier culinar, desene pe asfalt și un atelier de litografie, în care fiecare copil a lucrat o icoană cu Iisus Hristos Pantocrator. Copiilor le-au fost asigurate masa de prânz și câteva gustări. Tabăra s-a încheiat în locașul de cult, cu rugăciunile de mulțumire aduse lui Dumnezeu. Activitățile au fost organizate de voluntarii permanenți din cadrul parohiei, cei care se ocupă de grupurile de copii și de tineret din cadrul comunităţii strânse în jurul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
Grupurile pentru copii şi tineri
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur, organizează un program parohial săptămânal pentru copii. Programul parohial, organizat în fiecare an începând cu 2011, este destinat tuturor copiilor cu vârsta între 4 și 16 ani. Programul se desfășoară săptămânal în biroul parohial din curtea bisericii de pe strada Govora nr. 19, cartierul clujean Mănăștur. Activitățile sunt organizate pe trei grupe de vârstă și se desfășoară după următorul program: vineri, de la 16:30 la 18:30 – grupul de adolescenți (12-16 ani);
sâmbătă, de la 11:00 la 13:00 – grupa „Îngerașilor” (patru-şapte ani) și grupa „Heruvimilor” (opt-11 ani); de la 13:00 la 14:00 – curs gratuit de chitară.
De asemenea, la parohie activează şi Grupul parohial de tineret „Adormirea Maicii Domnului”, destinat tinerilor peste 16 ani. Întâlnirile pentru liceeni, studenţi, absolvenţi sau tineri angajaţi au loc în fiecare zi de luni de la ora 18.00 sau 19.00, în biroul parohial. Structura generală a activităților săptămânale include: cateheză; ateliere (litografie, modelaj fimo, împletit metaniere, cruciuliţe de gât sau maşină, felicitări, mărţişoare); prezentare de carte şi discuţii; vizionare de filme şi împărtăşirea impresiilor.
Activități ocazionale cuprind jocuri de grup; seară de poezie şi cântece la chitară; activităţi sportive; vizite filantropice; zilele de naştere sărbătorite cu tort o dată pe lună; întâlniri organizate acasă la membrii grupului; activităţi de tineret (voluntariat în taberele de copii ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Reuniunea Tinerilor Ortodocşi, Festivalul Tinerilor); semestrial, participanţii sunt răsplătiţi pentru prezenţa la activităţile grupului cu o tabără gratuită, o tabără 50% gratuită, cărţi duhovniceşti şi dulciuri; activităţi parohiale pentru copii. Activități anuale ale grupului cuprind pelerinajul de toamnă; Pelerinajul Tinerilor pe jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula în postului Paştelui; tabăra de primăvară; agapă de hramul bisericii etc., conform Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”.