Tabără de pictură, în Protopopiatul Cluj I
Copiii din Parohia Sânnicoara, din Protopopiatul Cluj I, învaţă în această săptămână să picteze icoane pe sticlă în cadrul unei tabere de pictură, aflată la ediţia a XV-a ediţie şi organizată la Biserica „Naşterea Maicii Domului“. Participă 40 de copii, membri ai cercului de pictură al parohiei, îndrumaţi de Gavril Năsui,absolvent al secţiei de artă sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Tabăra se va încheia cu un pelerinaj la mănăstirile din judeţul Sălaj, care va avea loc pe 25 august. În anii trecuţi, copiii din Parohia Sânnicoara au făcut pelerinaje la mănăstirile din judeţele Cluj şiBistriţa-Năsăud. Icoanelepictate de copii în tabără vor fi prezentate într-o expoziţie ce va fi vernisată de hramul bisericii. În primăvara acestui an, din banii obţinuţi în urma vânzării icoanelor, copiii împreună cu părintele Viorel Luca şi profesorul de religie, au făcut pachete cu alimente pe care le-au oferit familiilor nevoiaşe, persoanelor vârstnice şi celor bolnavi din parohie. Pe perioada vacanţei de vară copiii din Parohia Sânnicoara au parte de activităţi catehetice şi interactive, în fiecare duminică după-masa în biserica parohială, prilej cu care au învăţat cântări în cinstea Maicii Domnului. (Andreea Pâ gleşan)