Tabără de pregătire a tinerilor voluntari bistriţeni, la Centrul de la Sângeorz-Băi
Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița a organizat în perioada 9-11 noiembrie, la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz Băi, o tabără de pregătire a tinerilor voluntari, cu tema „Hai în tabără să fii voluntar pentru comunitate!”.
„Pe perioada celor trei zile de tabără, participanții și-au întărit decizia de a se implica în comunitate prin voluntariat, au cunoscut implicațiile și avantajele organizării unei tabere, au fost deprinși cu abilități specifice (animație socio-educativă, coordonarea unui atelier, coordonarea unui grup, moderarea de discuții, coordonare de jocuri, relaționarea cu participanții și cu ceilalți voluntari), au învățat să elaboreze pe echipe un plan pentru o tabără comunitară, au participat la programul catehetic și duhovnicesc desfășurat și și-au expus în mod direct dorința de a schimba ceva în jurul lor și de a arăta că se poate trăi frumos”, conform pr. Emanuel Vidican, coordonatorul proiectului.
Scopul proiectului a fost pregătirea și formarea tinerilor în aria voluntariatului specific al taberelor de tineret în cadrul asociațiilor existente în judeţ. Prin organizarea acestei tabere, asociația și-a dorit să promoveze ideea de voluntariat și de implicare civică în rândul tinerilor, prin tabere, având mai multe obiective finale: dobândirea de cunoștințe teoretice despre organizarea unei tabere și despre specificul voluntariatului în tabere; dobândirea de abilități practice în organizarea unui program de tabără și activități specifice de tabără; însușirea unor metode de lucru cu copiii, adolescenții, tinerii și voluntarii în diverse contexte; dezvoltarea conceptului de tabără comunitară.
Pe perioada taberei s-au derulat două sesiuni de informare asupra modului istoric în care s-a realizat Marea Unire, susținute de prof. dr. Pop Marius. De asemenea, în cadrul atelierelor de lucru s-au realizat obiecte hand-made cu specific tradițional (cruciulițe, brățări, broderie tradițională). Tabăra s-a adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani din județul Bistrița-Năsăud, iar proiectul a fost cofinanțat din bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2018. Cei 50 de participanți au primit diplomă de „voluntar de tabere” recunoscută în toate asociațiile de tineret din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, ceea ce le dă posibilitatea de a fi viitorii voluntari în taberele organizate de asociațiile de tineret precum și în grupurile parohiale de tineret.