Tabăra de scriere creativă la Memorialul Ipotești
La Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va avea loc, în perioada 6-11 septembrie 2023, ediția a III-a a Taberei de scriere creativă, organizată în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din București. La atelierele de scriere creativă vor participa tineri poeți din Botoșani, Brașov, București, Chișinău, Cluj, Iași, iar programul cuprinde, pe lângă ateliere - la care tinerii poeți vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu un set de instrumente teoretice și să-și dezvolte abilitățile practice de scriere a unui text poetic -, şi discuții pe texte; lecturi de poezie; excursii, conform informațiilor de pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești. Atelierele vor fi coordonate de scriitoarea Simona Popescu, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București și autoare a numeroase volume de versuri și proză, care susține cursuri de scriere creativă din anul 2005. La ateliere va participa și poeta Svetlana Cârstean, autoare a numeroase volume de poezie și coordonatoarea colecției de poezie Vorpal, la Editura Nemira. Tot ea a inițiat și coordonează atelierele Incubatorului de lectură pentru copii și tineri.