Tabăra de tradiţie şi spiritualitate - MOREOM, la Mănăstirea Putna

Data: 24 Iulie 2019

Timp de nouă zile, între 11 şi 19 iulie 2019, 45 de copii români cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale (MOREOM), au participat la Tabăra de tradiţie şi spiritualitate organizată la Mănăstirea Putna.

Tabăra a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Participanţii au fost găzduiţi la arhondaricele mănăstirii. O parte din atelierele de lucru s-au desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna. Din partea mănăstirii, ieromonahul Gherasim Soca s-a îngrijit de buna desfăşurare a activităţilor.

Copiii au avut alături coordonatori care i-au învăţat meşteşugul încondeierii ouălor, al picturii, al sculpturii, arta teatrală şi scrima. Printre ateliere s-au numărat şi cele de cateheză şi de lectură.

Drumeţiile, duhul de rugăciune al slujbelor, sunetul toacei şi al clopotelor, aprinderea unei lumânări la mormintele părinţilor din cimitir, dialogurile cu monahii mănăstirii, cântecele în jurul focului de tabără - toate acestea i-au ajutat pe copii să descopere puţin din lumea lăuntrică şi din tainele lui Dumnezeu, precum şi bogăţia tradiţiei noastre creştine şi româneşti.

În ziua de joi, 18 iulie 2019, în tabără a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, care a slujit Sfânta Liturghie. După masă, în Casa Domnească a avut loc o întâlnire între Înaltpreasfinţitul Iosif şi participanţii de la Tabăra „Tradiţie şi spiritualitate” şi de la Şcoala de vară „Ţinutul lui Ştefan Vodă”.

Părintele Bogdan Cârdu, responsabilul şi coordonatorul Taberei MOREOM: „Este o şansă mare pentru copii. Au şansa să aibă o viaţă duhovnicească şi prin prisma programului de rugăciune, dimineaţa şi seara. Mie însumi mi s-au lămurit multe lucruri care nu erau pe deplin înţelese, fără ca neapărat să discut cu cineva, ci pur şi simplu trăind aici în duhul mănăstirii şi al rugăciunii. Şi este foarte important pentru că aceste lucruri copiii nu le realizează acum în întregime, dar în timp îşi vor da seama de profunzimea locului. Motivul venirii lor aici este să zidească între ei punţi şi să lege prietenii”.

Petria, care învaţă în Bruxelles, a spus că una dintre lecţiile cele mai importante pe care le-a învăţat în tabără a fost „să ne cerem scuze când facem o prostie şi să lăsăm mândria deoparte, fiindcă altfel nu este bine, nu Îi laşi loc lui Dumnezeu să intre în inimă ta. Aşa că, prin mândrie, poţi pierde multe lucruri: prietenia, oamenii, iubirea. Oamenii se îndepărtează de tine atunci când eşti mândru pentru că te crezi superior lor. Şi prietenia înseamnă egalitate în cinste”, „şi adevăr!” - a completat o fetiţă din Irlanda.