Tabăra de vară „Bucuria prieteniei” în satul Siliştea

Un articol de: Ziarul Lumina - 05 Septembrie 2018

În perioada 31 august - 2 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a taberei „Bucuria prieteniei”, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” - Siliştea, Protopopiatul Botoşani.

În prima zi, tinerii au participat la săvârşirea Sfintei Liturghii, unde s-au împărtăşit. A urmat micul dejun, apoi cei prezenţi au avut parte de jocuri de cunoaştere şi încredere. În cea de-a doua parte a programului, inspectorul principal al IPJ Botoşani, Dan Aluculesei, a susţinut o activitate de prevenţie. La sfârşitul zilei, am vizitat Casa memorială „Teoctist Patriarhul” din localitatea Tocileni, gazdă fiindu-ne primarul Cozmin Epuraş.

După micul dejun, în ziua a doua, au urmat ateliere pe grupe de vârstă, karaoke şi activităţi de teambuilding. Masa de prânz ne-a încărcat cu energia necesară pentru a continua cu jocuri de perspicacitate şi atenţie, dar şi pentru mişcare. Timp de două ore, căpitanul Tirli Bombirli Birli, în persoana actorului Marius Rusu, ne-a plimbat peste mări şi ţări într-o aventură spectaculoasă.

Cea de-a treia zi a fost deosebită: după Sfânta Liturghie, tinerii au primit diplome de participare la această activitate. Seara ne-am bucurat, cu mic cu mare, de activităţi recreative, tort şi foc de tabără.

„Au fost trei zile binecuvântate. Aducem mulţumiri doamnei senator Doina Federovici, pentru sprijinul material oferit, domnului primar Cozmin Epuraş, care a facilitat vizitarea Casei memoriale «Teoctist Patriarhul», şi domnului inspector principal al IPJ Botoşani, Aluculesei Dan. Mulţumiri alese părinţilor pentru sprijinul acordat şi implicare! Felicitări, copii!”, a spus preotul Marius Babiuc.