Tabără de vară cu cortul la Rogojel, Cluj

Un articol de: Oana Rusu - 06 Iulie 2016

Începând din acest an, Asociaţia Tinerilor Creştin Ortodocşi Români – filiala Cluj (ATCOR) iniţiază o tabără de vară cu cortul la Rogojel, judeţul Cluj, pentru adolescenți cu vârste între 12 și 17 ani, cu precădere din zona rurală. 

Alături de ATCOR se implică în organizarea taberei şi Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români Cluj (ASCOR), în colaborare cu parohiile Rogojel și Săcuieu, Protopopiatul Huedin, și cu implicarea Protopopiatului Cluj I. Tabăra de la Rogojel va avea loc în perioada 18-22 iulie. Grupurile de tineri vor fi însoţite de către un responsabil de grup care poate fi preotul sau un adult din parohia de unde provin participanţii. În cadrul taberei vor fi asigurate câte trei mese pe zi, timp de cinci zile, materiale de tabără, materiale pentru ateliere, diplome, cărţi etc., după cum anunţă organizatorii. Din program fac parte ateliere, drumeţie, jocuri de grup, sport, rugăciune dimineaţa și seara, discuţii cu tematică duhovnicească, cântece la chitară, foc de tabără și alte activități specifice de tabără, conform celor precizate de Radu Copil, din cadrul ATCOR Cluj.