Tabără de vară cultural-catehetică în Parohia Mănăstirea Caşin I
În perioada 1-3 iulie 2019, la Parohia Mănăstirea Caşin I din Protopopiatul Oneşti, s-a desfăşurat prima ediţie a taberei de vară „Pridvorul satului”. Aceasta a reunit 80 de tineri dornici de socializare şi de activităţi cultural-catehetice.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Mănăstirea Caşin I din Protopopiatul Oneşti, s-a desfăşurat, în perioada 1-3 iulie 2019, prima ediţie a taberei de vară „Pridvorul satului”. Au participat 80 de tineri dornici de socializare şi de activităţi cultural-catehetice. La deschiderea taberei, părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, a adresat tinerilor prezenţi un cuvânt plin de încurajare. Apoi, părintele Gheorghe Leuştean, organizatorul principal al evenimentului, a împărtăşit gândul pentru care a adus tinerii împreună preţ de trei zile, şi anume acela de a fi mai aproape ei între ei şi toţi în comunine de rugăciune mai aproape de Hristos. Tabăra a continuat cu un mic dejun, după care s-au împărţit în cinci grupe. Tinerii s-au cunoscut mai bine timp de o oră şi jumătate cu ajutorul animatorilor care au venit tocmai din capitala Moldovei. Aceştia, coordonaţi de tânărul trainer Raj Bostan de la ATOR Iaşi, s-au întâlnit cu o zi înainte de a începe tabăra de vară.
Participanţii la tabără au asistat la conferinţa „Tânărul şi social-media”
Organizatorii nu au uitat că tinerilor le place să danseze, aşadar animatorii de la Iaşi au învăţat participanţii câteva dansuri de grup şi de societate. Tot acum s-au derulat ateliere de formare, la acest program contribuind şi oameni din localitate cu un spectacol de muzică uşoară şi populară, alături de o suită de dansuri populare. Prima zi s-a încheiat cu o cină urmată de un film religios, după care toţi au fost cazaţi în corturile amenajate în curtea bisericii parohiale. Ziua a doua a debutat cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ce a fost explicată de preoţii împreună-slujitori pe înţelesul tinerilor, tocmai pentru a pătrunde ce se întâmplă în fiecare duminică şi sărbătoare când preotul se află la slujirea îngerească în Sfântul Altar. Atelierele începute în prima zi au continuat şi în ziua a doua, după care tinerii au fost împărţiţi pe echipe şi simultan au avut de îndeplinit câteva probe care au necesitat colaborare în echipă. Spre seară, s-a alăturat echipei organizatoare şi preotul Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial pentru catehizare şi activităţi cu tineretul din cadrul Sectorului cultural al Administraţiei eparhiale. Acesta a transmis binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim şi a susţinut conferinţa „Tânărul şi social-media”.
Spectacol inedit pregătit la finalul taberei de tinerii participanţi
După conferinţă, preoţii şi tinerii au mers pe jos până la Parohia Mănăstirea Caşin II, păstorită de părintele protopop Ioan Bârgăoanu. În drumul lor, s-a oficiat un parastas la mormântul eroilor din comună. Odată ajunşi la destinaţie au vizitat biserica, au fost miruiţi şi au primit iconiţe ca binecuvântare. Ultima zi a taberei a fost încheiată cu Sfânta Liturghie. Tinerii participanţi s-au împărtăşit, având dezlegarea şi binecuvântarea duhovnicilor lor. După slujbă a urmat un spectacol pregătit de tinerii participanţi şi a fost vizionat filmuleţul taberei. Cu toţii au primit diplome de participare şi promisiunea revederii cu voluntarii şi anul viitor la ediţia a II-a.