Tabără de vară în Masivul Vercors din Franța
În perioada 12-19 august 2019, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale a organizat o tabără de vară la Servagère, în Masivul Vercors din sud-estul Franței. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, 42 de copii cu vârste între 8 și 15 ani au participat la momente liturgice, la drumeții, ateliere și jocuri în natură, așezate sub titlul „La vie dans les cieux”.
De-a lungul celor 8 zile de tabără, tinerii au avut prilejul de a se ruga împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și cu Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Marc Nemțeanul la două Sfinte Liturghii, de a căror pregătire s-au ocupat împreună cu preoții slujitori. „Tabăra «La vie dans les cieux», natură și Liturghie, a fost o căutare de trăire «precum în cer, așa și pe pământ» prin concretul slujirii zilnice a Sfintei Liturghii și a petrecerii bucuroase într-un cadru natural de vis în munții din Vercors. Această căutare de conștientizare a nevoii de ecologie a fost inspirată de viața duhovnicească drept răspuns teologic la consumismul actual”, ne-a declarat părintele Răzvan Ionescu la finalul săptămânii petrecute împreună cu tinerii participanți la tabăra „La vie dans les cieux”.
Cei 42 de copii au fost implicați în ateliere inedite și variate, orientate pentru dobândirea unei participări active la viața eclesială. „Atelierele de cânt liturgic în franceză, de pregătit prescuri sau de ajutat la altar au fost completate cu jocuri în natură, drumeții, cântece la chitară și diverse activități care să permită gustarea slujirii concrete a aproapelui. Două Liturghii arhierești organizate în exclusivitate cu copiii au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Marc Nemțeanul. La finalul taberei, Părintele Mitropolit a oferit diplome care recunosc copiilor competențele dobândite, la fete fiind vorba de confecționarea prescurilor, iar la băieți, aceea de a ajuta la slujirea preotului în altar, însoțite de o scrisoare care îi recomandă pe acești copii atenției preoților din parohiile de unde provin pentru a fi invitați de acum înainte să fructifice aceste competențe în concretul vieții parohiale. Printre darurile primite, copiii s-au putut bucura de o «trusă de rugăciune», pe care organizatorii au avut surpriza să o vadă pusă imediat în lucrare cu entuziasm de participanți. Această tabără, pepinieră de simțire ecologică și liturgică, reprezintă un gest concret pentru cultivarea trăirii creștin-ortodoxe în context occidental”, a mai spus părintele Răzvan Ionescu.