Tabără de vară în pridvorul satului

Un articol de: Silviu Dascălu - 08 Iulie 2019

Prima ediţie a „Taberei din pridvorul satului” a avut loc la începutul acestei luni, în perioada 1-3 iulie, la Parohia Mănăstirea Caşin 1 din Protoieria Oneşti. Activităţile desfăşurate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au reunit 80 de tineri dornici de socializare și de activități cultural-catehetice menite să le descopere lucruri și cunoștințe noi care să le folosească în viața de zi cu zi, dar și în cea duhovnicească.

Veselia şi buna dispoziţie au cuprins parohia băcăuană Mănăstirea Caşin 1 timp de câteva zile, zeci de tineri plini de energie participând la o serie de activităţi de vacanţă, dar şi catehetice în cadrul unei tabere de vară. Într-o atmosferă de vacanţă, dar şi de rugăciune, participanţii au avut prilejul să socializeze, să se bucure şi să înveţe lucruri noi, iar de la preoţi au deprins o parte din adevărurile de credinţă ortodoxă.

În deschiderea taberei, părintele protopop Ioan Bărgăoanu a adresat tinerilor prezenți un cuvânt de bun venit, dar şi de încurajare și un salut duhovnicesc îHristos în mijlocul nostru”, la care tinerii au răspuns în cor „Este și va fi”.

Părintele Gheorghe Leuștean, organizatorul evenimentului, a împărtășit gândul pentru care a adus tinerii împreună preț de trei zile, și anume acela de a fi mai aproape ei între ei și toți în comuniune de rugăciune mai aproape de Hristos.

Participanţii s-au împărțit în 5 grupe, unde tinerii s-au cunoscut mai bine, timp de o oră și jumătate, cu ajutorul animatorilor care au venit tocmai din capitala Moldovei.

Aceștia, coordonați de tânărul trainer Raj Bostan de la ATOR Iași, s-au întâlnit cu o zi înainte de a începe tabăra de vară, tocmai pentru a intra în pielea tinerilor care s-au putut bucura în cele trei zile de jocurile și discuțiile bine alese.

Organizatorii nu au uitat că tinerilor le place să danseze, așadar animatorii de la Iași au învățat participanții câteva dansuri de grup și de societate.

Tot acum s-au derulat ateliere de formare, între care putem aminti: Explicarea Sfintei Liturghii/Artă/Educație financiară și muzică, unde tinerii participanți au învățat muzică folk și câteva tropare religi­oase.

La acest program au contribuit și oameni din localitate, cu un spectacol de muzică ușoară și populară alături de o suită de dansuri populare. Prima zi s-a încheiat cu cina, urmată de un film, „Viața Sfântului Luca al Crimeei”, după care toți au fost cazați în corturile amenajate în curtea bisericii parohiale.

Ziua a doua a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care a fost explicată de preoții împreună-slujitori pe înțelesul tinerilor tocmai pentru a înțelege ce se întâmplă în fiecare duminică și sărbătoare când preotul se află la slujirea îngerească în Sfântul Altar.

Atelierele începute în prima zi au continuat și în ziua a doua, după care tinerii au fost împărțiți pe echipe și simultan au avut de îndeplinit câteva probe care au necesit colaborare în echipă.

Spre seară s-a alăturat echipei organizatoare și părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial pentru catehizare și acti­vități cu tineretul din cadrul Sectorului cultural al Administrației eparhiale. Acesta a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și a susținut conferința „Taberei din pridvorul satului”.

După conferință, preoții și tinerii au mers pe jos până la Parohia Mănăstirea Cașin 2, păstorită de părintele protopop Ioan Bărgă­oanu. În drumul lor au trecut, s-au închinat și au oficiat un parastas la mormântul eroilor din comună. Odată ajunși la desti­na­ție, au vizitat biserica, au fost miruiți și au primit iconițe ca binecuvântare.

Ultima zi a taberei a fost încheiată cu Sfânta Liturghie, unde tinerii participanți s-au împăr­tășit, având dezlegarea și binecuvântarea duhovnicilor lor. După slujbă a urmat un spectacol pregătit de tineri și a fost vizionat filmulețul taberei. Cu toții au primit diplome de participare și promisiunea revederii cu voluntarii și anul viitor, la ediția a 2-a.