Tabără de vară la Mănăstirea Caraiman

Data: 20 Iulie 2016

Două sute de tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, din cele șase mitropolii ale Patriarhiei Române, vor participa vara aceasta la prima ediție a Programului național de tabere de vară „Tradiție și tineret”, informează basilica.ro. În Mitropolia Munteniei și Dobrogei, tabăra va avea loc în perioada 24-29 iulie, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman din Bușteni. Programul național de tabere al Patriarhiei Române își propune formarea tinerilor în acord cu valorile autentice ale Bisericii.