„Tabăra din inima satului” la Marga, judeţul Caraș-Severin
În localitatea Marga din județul Caraș-Severin a debutat săptămâna aceasta sesiunea de formare a voluntarilor din cadrul proiectului „Tabăra din inima satului”. Tabăra de formare a voluntarilor se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
„ Tabăra din inima satului” este organizată de Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, al Centrului de tineret Moniom, al Pensiunii ANA din Marga și face parte din manifestările organizate în cadrul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) în Patriarhia Română. Voluntarii care vor fi formați în această tabără se vor implica în organizarea mai multor tabere în comunitățile rurale din județul Caraș-Severin în vara acestui an. Deschiderea festivă a „Taberei din inima satului” a început cu o slujbă de binecuvântare oficiată de părintele Mihai Ciucur, inspector social și pentru activitățile cu tinerii, împreună cu părintele Viorel-Daniel Daia, preot paroh la Parohia Marga. La sfârșitul rugăciunii de binecuvântare, pr. Mihai Ciucur s-a adresat tinerilor spunându-le: „Sunteți parte din acest proiect care se va dovedi istoric nu numai pentru județul Caraș-Severin, cât și pentru viața și comunitatea fiecăruia dintre voi. «Tabăra din inima satului» va fi un proiect care va deschide inimile multor oameni care stau încă departe de Dumnezeu. Va fi cheia care va desface lacătele multor suflete. Par cuvinte mari, dar faptele noastre vor vorbi”. În continuare a luat cuvântul Nicoleta Marcu, directoarea Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, care coordonează echipa de formatori a proiectului. Aceasta a vorbit despre valoarea educației, spunând că „educația adevărată este aceasta: educația făcută cu dragoste, cu credință în Dumnezeu, cu răbdare pentru ceilalți și cu aplecare spre nevoile lor. Ceea ce se petrece în această tabără va crește frumos în vacanța de vară, atunci când vom merge în sate și vom aduce bucurie în sufletele copiilor”. Din partea autorităților locale participante la festivitate a luat cuvântul viceprimarul comunei Marga, Romulus Bărbescu, iar din partea tinerilor din ATOR Banatul de Munte a vorbit George Lăpădat: „Când am început în 2016 cu Caravana ATOR am ajuns să vorbim cu tinerii din tot județul despre implicarea de după școală, despre cum vrem să schimbăm lucrurile în jurul nostru. Mulți au crezut și ni s-au alăturat. Cred că acest proiect, care țintește o nevoie foarte mare a comunităților rurale din jurul nostru, este unul dintre motivele pentru care merită să ne implicăm în activități de voluntariat”. În continuare, Alexandra Nadane de la Centrul de consiliere „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București a vorbit despre necesitatea atelierelor de educație pentru viață în taberele de tineri: „Educația pentru viață este o componentă foarte importantă în orice tabără dedicată tinerilor. Indiferent de mediul din care provin, de nivelul de educație sau statutul social, adolescenții și tinerii au întrebări, au căutări și au nevoie să învețe cum să dezvolte relații sănătoase și cum să facă alegeri corecte”. În cadrul manifestării, trei dintre membrii ATOR Banatul de Munte au primit statutul de formator pentru implicarea în activități de voluntariat, iar alți trei membri statutul de formator asistent.
La finalul evenimentului, pr. Mihai Ciucur a prezentat aspectele organizatorice ale proiectului și planul de dezvoltare al taberelor din comunitățile rurale. Pe parcursul taberei, voluntarii vor fi pregătiți să susțină cele cinci ateliere în taberele din comunitățile rurale: dezvoltare personală, educație pentru viață, ateliere artistice, jocuri, concursuri și seri tematice și noțiuni de organizare, monitorizare și evaluare.