„Tabăra din pridvorul satului” în localitatea Todirești

Un articol de: Silviu Dascălu - 10 August 2023

Povestea taberei „Nor de vară” a continuat și în acest an la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Todirești, județul Iași, începând cu data de 2 august. Nerăbdători, energici și entuzias­mați, participanții au beneficiat de trei zile pline de activități creative și recreative. Fiecare zi a început cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu mic, cu mare, de la copii de cinci ani la adolescenți de 16 ani, cu toții s-au adunat în curtea bisericii parohiale alături de părintele paroh Ciprian Mînicaru și voluntarii de la ATOR Ruginoasa. Cei 160 de participanți au fost dornici să învețe lucruri noi și să lege prietenii, ca în fiecare an. Timp de trei zile, inimile tuturor au fost în comuniune și în rugăciune.

Pe parcursul taberei, după sesiunea de cu­noaștere, copiii au participat la numeroase activități organizate în cadrul următoarelor ateliere: atelierul biblic, atelierul de creație, atelierul de scrisori, atelierul de reciclare creativă, atelierul de memorie vizuală și atelierul de teatru și sport.

Dacă în anul precedent ni s-au alăturat cadrele de la ISU Pașcani, în acest an povestea taberei a fost completată de 3 invitați de la Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Biroul Siguranța Școlară, care au derulat activități de prevenire a traficului și consumului de droguri, a traficului de persoane, bullying și cyberbullying - caracteristici, forme de manifestare întâlnite în rândul minorilor, aspecte legislative, răspunderea contravențională și penală a minorilor, recomandări preventive. Nelipsitul foc de tabără a fost completat cu cântece și voie bună, copiii pregătind pentru părinți și bunici un spectacol inedit.
Scopul duhovnicesc al taberei a fost îndeplinit, întrucât copiilor li s-a oferit mâncare de post de către organizatori, s-au spovedit, iar ultima zi a fost încununată de participarea tuturor la Sfânta Liturghie, unde au cântat și au primit Sfânta Împărtășanie de la mic la mare.