„Tabăra din pridvorul satului“, la Scobinţi

Un articol de: Pr. Ioan Florariu - 02 August 2016

În perioada 25-29 iulie 2016 în comuna Scobinţi, jud. Iaşi, s-a derulat proiectul „Tabăra din pridvorul satului“ iniţiat de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în parteneriat cu Parohia „Sf. Ioachim şi Ana“ din satul Rediu, împreună cu  Şcoala Gimnazială Sticlăria, Şcoala Gimnazială Scobinţi şi Primăria Comunei Scobinţi.

Tabăra a scos la început, de pe uliţele satelor, un număr de 165 de copii zglobii, la care s-au mai adăugat şi alţii, ajungând astfel, spre finalul ei, la un număr de 200 de copii.

În cadrul taberei, copiii au avut parte de un program diversificat al activităţilor recreativ-educative. Dimineaţă au participat la înviorarea trupului, prin exerciţii fizice hazlii, şi a sufletului, prin rugăciunea de dimineaţă, apoi au urmat atelierele: de cunoaştere şi comunicare, muzică, tir cu arcul, dans, origami, handmade şi prim ajutor. După o binemeritată pauză de prânz, tabăra şi - a continuat cursul prin diverse jocuri ce implicau îndemânarea copiilor, dar şi lucrul în echipă.

În pauza de prânz, cu binecuvântarea părintelui stareţ Gavriil de la Mănăstirea Sângeap-Basaraba, surorile de la bucătăria mănăstirii ce se află în vecinătatea Parohiei Rediu  au gătit pentru toţi cei 200 de copii un prânz cald.

Un moment deosebit a fost focul de tabără la care au participat peste 500 de persoane, printre ele numărându-se şi autorităţile locale, cadrele didactice, preoţii din parohiile vecine, enoriaşi ai parohiilor comunei Scobinţi şi colaboratori ai acestui frumos proiect. Cu toţii au primit porumb fiert şi cozonac, iar musafirii au cinstit un pahar cu vin.

În timpul taberei, toţi copiii au fost spovediţi de către părintele Claudiu Lutic, profesor titular de religie la Şcoala Scobinţi, şi de subsemnatul.  Vineri, în ultima zi de tabără, a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia copiii îmbrăcaţi în tradiţionala ie s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.

Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan pentru părintească grijă de a oferi această minunată şansă copiilor comunei Scobinţi, de a petrece un timp frumos în „tinda bisericii“. De asemenea, mulţumim că prin acest deosebit proiect instituţiile comunei Scobinţi - Biserica, Şcoala şi Primăria - au putut colabora extraordinar şi au rămas cu dorinţa comună de a desfăşura mai multe proiecte educativ-sociale. Mulţumim pentru dinamism şi perspicacitate celor 12 animatori voluntari, coordonaţi de d-nul Marian Rugină, director al proiectului „Tabăra din pridvorul satului“.