Tabăra „Dragoste şi prietenie”, la Târgul Lăpuș
Timp de câteva ore, Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în tabăra „Dragoste şi prietenie”, organizată de Florin Stan, parohul bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului” din Târgul Lăpuş. Tabăra, care este găzduită la o cabană din Groşii Ţibleşului, se află la a XIII-a ediţie şi întruneşte copii din Târgul Lăpuş şi cele 13 sate aparţinătoare oraşului, împreună cu preoţii şi profesorii de religie ai copiilor. La ediţia de anul acesta, 50 de copii şi adulţi au desfăşurat un program catehetic, prin rugăciuni, cântece, jocuri adecvate şi multă voie bună, în perioada 17-20 iulie, încheiat cu un foc de tabără, conform Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.