Tabăra gratuită de la Mamaia, o experiență unică pentru tineri
Un grup de 50 de copii cu rezultate bune la învăţătură, proveniţi din centrele de tineret din Arhiepiscopia Sibiului, a participat într-o tabără socială în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, prin bunăvoinţa familiei Elena şi Marius Usturoiu de la Mercur-Minerva Family Club.
Copiii au avut o săptămână plină de activităţi recreativ-educative cu sprijinul gazdelor de la malul mării. S-au organizat activităţi de cunoaştere, de sudare a echipei, ateliere de creaţie, rugăciune de seara şi dimineaţa, spectacolele tematice, karaoke, dans sportiv, activităţi sportive, înot. Copiii au mers în parcul de distracţii, s-au plimbat cu telegondola şi au vizitat planetariul, delfinariul şi complexul din împrejurimi. Au participat cu ocazia sărbătorii Înălţarea Domnului la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Galeşu – Poarta Albă, organizând în ajunul sărbătorii mai multe momente dedicate zilei eroilor.
Tabăra a fost coordonată de voluntari din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, precum protosinghelul Teofil Şerban, diaconul Cătălin Florin Debu, Natalia Corlean, prof. Gheorghe Ghincea şi Teodora Mathe.
Copiii s-au bucurat foarte mult de această experienţă, fiind primul contact cu marea, prima ieşire din comunitatea locală. Iată câteva dintre impresiile tinerilor: „Am învăţat jocuri noi, am învăţat să cooperez, am făcut castele de nisip, am adunat scoici. Am reuşit să îmi fac prieteni noi şi mi-am dat seama ce frumoasă e marea! Mulţumesc pentru această şansă!” (Nicoleta - 10 ani).
„A fost o săptămână uimitoare, mulţumesc!” (Ana, 13 ani). „Eu nu am fost niciodată la mare şi tot timpul am sperat asta. Acum, cu ajutorul familiei Usturoiu am ajuns să cred că, dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, se poate împlini orice, cu ajutorul lui Dumnezeu” (Lavinia, 15 ani).
„Le mulţumim din suflet gazdelor pentru grija pe care ne-au purtat-o! A fost o experienţă de neuitat şi cu siguranţă cea mai frumoasă săptămână!” (Nicoleta, 16 ani). „A fost un vis împlinit. Am fost primiţi cu căldură şi bucurie. A fost foarte distractiv şi mă bucur că am avut această experienţă!” (Adriana, 13 ani). „Pentru mine a fost o experienţă pe care nu o voi uita! Nu cred că părinţii mei ar fi putut să-şi permită să mă lase la mare; consider că Dumnezeu mi-a îndeplinit o dorinţă, cu ajutorul familiei Usturoiu” (Dana, 17 ani).