Tabără gratuită de vară la Vălenii de Munte
Protoieria Vălenii de Munte din județul Prahova a organizat în perioada 22‑28 august 2021 a 12‑a ediție a taberelor gratuite de vară pentru copiii proveniți din familii cu situații financiare nu foarte bune, dar care au dovedit că au multă dragoste de carte și dorința de a dobândi învățăturile bune și folositoare necesare unei dezvoltări intelectuale armonioase.
În această perioadă, copiii din județul Călărași veniți în tabără simt bucuria de a învăța lecția iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele în activitățile desfășurate, în pelerinajele efectuate la mănăstirile din cadrul protoieriei sau în excursiile la muzeele și siturile arheologice din zonă. Programul fiecărei zile a început cu rugăciunea de dimineață, continuând cu înviorarea, după care au urmat masa, activitățile zilei respective, rugăciunile dinainte și după masă și s‑a încheiat cu rugăciunea de seară. „Bucuria acestor suflete frumoase se transmite atât de profund, încât noi cei care îi găzduim retrăim odată cu ei bucuria copilăriei noastre. Dragostea din ochii lor se transpune în noi în bucurie și suntem siguri că timpul petrecut de oaspeții noștri în această tabără va fi povestit nu numai părinților acasă, ci poate și urmașilor lor. Atât noi, cât și voluntarii participanți simțim pacea lăuntrică la vederea bucuriei pe care copiii o radiază și lucrul acesta ne face să ne dorim să nu oprim aici, ci acest proiect să continue cât mai mult pe viitor”, ne‑a declarat părintele protopop Mihail Peneș.
Tabăra gratuită de vară la Vălenii de Munte se va încheia în jurul prânzului în ziua de sâmbătă, 28 august 2021, cu retrospectiva taberei și plecarea participanților.