Tabără în Parohia Nașterea Domnului din Baia Mare
Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a participat la Tabăra de vară „Icoana din sufletul copilului”, în Parohia Nașterea Domnului din Baia Mare. Tabăra s-a desfășurat în perioada 3-7 iulie și a fost organizată de parohia băimăreană, cu sprijin financiar oferit de Consiliul Județean Maramureș și al unor sponsori. La această tabără au participat aproximativ o sută de copii. Scopul taberei a fost unul recreativ și educațional. Participanții au fost îndrumați de slujitorii parohiei: pr. Vasile Augustin, vicar eparhial, pr. Constantin-Sorin Donca și pr. Florin Thira, împreună cu 18 profesori, învățători și educatori voluntari care s-au oferit benevol să pregătească ateliere de pictură, lecții de limbă străină prin cântec și poezie, ateliere de creație - pictură pe sticlă și porțelan, întreceri sportive și recreative, modele de conduită în societate, discuții pe diverse teme, povestiri biblice și culturale și multe surprize pentru cei mici, conform Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.