Tabără la Mănăstirea Strâmba din Episcopia Sălajului
În cursul lunii iulie, la Mănăstirea Strâmba, cu binecuvântarea Preasfinţitului Petroniu, au loc activităţi spiritual-cultural-educative în cadrul taberei de vară.
La aceste activităţi participă 280 de copii şi studenţi grupaţi în patru serii. Aceştia desfăşoară activităţi complexe, sub îndrumarea pr. stareţ protosinghel Grighentie şi a reprezentanţilor Sectorului cultural şi a Biroului de catehizare a tineretului din cadrul Episcopiei Sălajului. Pe lângă participarea la rânduiala vieţii de mănăstire, cei prezenţi au posibilitatea să-şi aprofundeze cunoştinţele religioase în cadrul activităţilor catehetice şi al atelierelor de studiu biblic, participă la concursuri de aptitudini, de toacă şi la competiţii sportive. Sunt organizate excursii la obiective turistice şi religioase din judeţele limitrofe. La finalul fiecărei serii participanţii primesc şi premii constând în cărţi. În acelaşi cadru s-a desfăşurat o nouă etapă din proiectul "Investeşte în oameni" finanţat de Uniunea Europeană. Mănăstirea Strâmba este parteneră în cadrul acestui proiect derulat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În cadrul proiectului, 20 de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca efectuează un stagiu de practică, integrându-se în programul duhovnicesc şi administrativ al mănăstirii.