Tabără medievală în Muzeul ASTRA

Data: 25 August 2014

În această săptămână, la Muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava are loc o tabără medievală la care participă 15 copii şi adolescenţi veniţi din toate colţurile ţării. Cele mai multe activităţi se desfăşoară în poiana din dreptul Târgului de ţară.

„Costumaţi în haine specifice perioadei evului mediu (cavaleri, domniţe, menestreli etc.), participanţii învaţă, pe de o parte, cum să deseneze peisaje, sau să tragă la ţintă cu arcuri medievale. Nu lipsesc din atelierele de creaţie nici piesele de teatru medieval şi studiul practic al heraldicii Ţărilor Române“, a spus Cosmin Călinescu, purtător de cuvânt din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA. Participanţii la tabăra medievală au între 13 şi 16 ani şi vor sta la Sibiu până joi, 28 august, conform comunicatului CNM ASTRA. (Oana Rusu)