Tabără naţională de tineret la Mănăstirea Oaşa

Data: 20 Iulie 2014

Ca în fiecare an, mai multe filiale din întreaga ţară ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) organizează în perioada 18-28 iulie Tabăra naţională studenţească „Părintele Teofil Părăian“ la Mănăstirea Oaşa, jud. Alba. Tema acestei tabere de vară este „Rugul Aprins“, iar invitaţi sunt monahii îmbunătăţiţi de la Mănăstirea Oaşa. Timp de 15 ani, invitat al taberelor naţionale de tineret a fost părintele duhovnic Teofil Părăian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Participanţii au frumosul prilej ca, pe lângă participarea la conferinţe duhovniceşti, vizionarea de documentare religioase şi culturale, cunoaşterea altor tineri şi sprijinirea prin muncă a activităţilor de la aşezământul monahal, să participe la slujbele religioase şi să contemple frumuseţile peisajelor montane.

O altă tabără naţională de tineret dedicată părintelui duhovnic Teofil Părăian este cea organizată în perioada 18-28 septembrie la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul“ din Găbud, judeţul Alba. Tema taberei din toamnă este „Euharistia - hrana vieţii“. Detalii despre alte tabere organizate de către ASCOR puteţi afla accesând site-ul http://ascorbucuresti.wordpress.com/ şi al altor filiale ASCOR din ţară. (Ioan Buşagă)