Tabără organizată de ASCOR - filiala Ploieşti la Mănăstirea Suzana

Un articol de: Ziarul Lumina - 15 Iulie 2015

În perioada 8-12 iulie, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Ploieşti a organizat o tabără pentru tineri la Mănăstirea Suzana, din judeţul Prahova. Au participat aproximativ 25 de tineri cu vârste până la 30 de ani, din oraşul Ploieşti, dar şi din Bucureşti. Programul taberei a constat în participarea la slujbe, implicarea în activităţile mănăstirii (strânsul fânului, aranjarea cărților din bibliotecă, la bucătărie etc.), iar în fiecare seară au avut loc dialoguri duhovniceşti având ca temă principală: `Bucuria de a trăi”. În mijlocul tinerilor s-au aflat părintele Irineu, duhovnicul Mănăstirii Suzana, părintele Anton Savelovici, coordonator ASCOR-filiala Ploieşti, părintele Nectarie Petre, stareţul Mănăstirii Crasna, şi Corneliu Constantin Ciomâzgă, jurnalist şi scriitor. Tabăra a avut ca scop apropierea de viaţa duhovnicească din mănăstire, nevoia de a ajuta, prin ascultările pe care tinerii le-au avut de îndeplinit și, nu în ultimul rând, petrecerea unei vacanţe într-un cadru liniştit, cu un peisaj aparte, departe de agitaţia oraşului.