Tabără „Părintele Teofil Părăian“ în judeţul Alba

Un articol de: Sabin Vodă - 24 Septembrie 2011

Asociaţia Studenţilor Creştin, Ortodocşi Români, filialele Oradea, Timişoara şi Craiova, organizează a II-a etapă a taberei naţionale studenţeşti "Pr. Teofil Părăian" în perioada 19-26 septembrie, la metocul Mănăstirii Oaşa din localitatea Găbud, judeţul Alba. Timp de 14 ani, evenimentul l-a avut conferenţiar pe părintele Teofil, iar de trei ani, tradiţia conferinţelor a fost dusă mai departe de părinţii de la Mănăstirea Oaşa, ucenici ai părintelui Părăian. Este cea mai longevivă tabără duhovnicească adresată studenţilor. Aceasta va culmina cu hramul mănăstirii, "Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan", sărbătorit pe 26 septembrie. Tabăra duhovnicească "Părintele Teofil Părăian" îşi propune să ofere studenţilor prilejul potrivit pentru a afla răspuns la unele dintre întrebările lor, aducând în faţa lor modele de viaţă. Studenţii participă la slujbele mănăstirii, la conferinţe cu teme religioase şi culturale, drumeţii. De asemenea, iau parte la treburile zilnice din mănăstire, repetiţii de muzică pentru sărbătoarea hramului, tinerii având posibilitatea de a învăţa cântece bisericeşti din slujba Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.