Tabăra pentru copii şi tineri „Bucuria sfântă a meşteşugului”

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 20 Iulie 2016

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfin­ți­tului Părinte Varsanufie, Arhie­piscopul Râmnicului, în perioada 11-16 iulie, s-a desfășurat cea de-a doua tabără pentru copii și tineri „Bucuria sfântă a meşteşugului”, orga­ni­zată de Arhiepiscopia Râmnicului prin Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul. Au participat 16 elevi ai Liceului „Sfântul Antim Ivireanul” din municipiul Bucureşti, însoţiţi de prof. Elena Badea şi prof. Ioana Nantcu. Participanții la tabără au participat la un adevărat curs de artă brâncovenească în cadrul prezentării mănăstirii, a paraclisului, schiturilor, muzeului și cuhniei, dar și la o serie de cateheze în cadrul cărora au fost prezentate chipurile Sfinților Martiri Brâncoveni. Pe parcursul taberei, cei mici au luat parte, de asemenea, la programul de rugăciune și la Sfânta Liturghie.