Tabăra pentru tineri cu dizabilităţi
Cu binecuvântarea şi cu sprijinul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, 60 de tineri au beneficiat, în perioada 26 iulie - 2 august 2018, de o tabără gratuită. Întrunirea s-a desfăşurat la Centrul de tineret „Vestitorii Bucuriei” din Staţiunea Bălţăteşti, judeţul Neamţ.
Tabăra de spiritualitate, de dezvoltare socio-afectivă şi de creaţie colectivă de la Centrul de tineret „Vestitorii Bucuriei” s-a adresat elevilor Liceului Tehnologic Special din localitatea Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ. Fiecare dintre ei poartă poverile unor suferinţe fizice sau sufleteşti numite „dizabilităţi”, ce pot fi de mobilitate, de afectivitate sau intelect. Scopul taberei a fost să oferim acestor copii, încercaţi de boli grele şi părăsiţi de părinţii lor, ocazia de a vedea viaţa şi oamenii din jur cu alţi ochi, mai optimişti, mai încrezători. Meritul reuşitei ce avea să unească atâtea suflete firave în speranţa şi bucuria din ograda Bisericii revine celor zece animatori voluntari şi responsabili de activităţi şi ateliere. Nimeni nu prevestea bucuria şi emoţia care aveau să vină odată cu începerea unei astfel de tabere. Faptul că aceşti tineri cu astfel de probleme au intrat în curtea bisericii într-un număr atât de numeros şi de vârste diferite m-au făcut să cred că au ajuns într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, un loc în care totul e posibil, un loc al nemăsuratei prietenii, un loc al zâmbetului şi al bucuriei de a fi împreună. De aceea, şi activităţile taberei au fost gândite în aşa fel încât ei să simtă că cineva, undeva, cumva îi iubeşte.
Tot programul a fost structurat pe teme şi abordări diferite, pentru a le acorda o atenţie sporită în concordanţă cu nevoile lor: teme despre prietenie, lucru împreună, provocările cu care îi întâmpină societatea, au învăţat hore, dansuri moderne, au făcut sport, ateliere de hand made şi comunicare directă în care, în ciuda dificultăţilor fizice şi psihice, şi-au demonstrat că doresc să schimbe ceva în viaţa lor. Deşi timpul celor opt zile de tabără s-a scurs foarte repede, tinerii s-au întors la şcoală cu bucuria de a întâlni prieteni noi, de a învaţă lucruri care să le fie de folos în viitor, dar şi cu speranţa că se vor întoarce aici cât mai curând posibil. La Centul de tineret „Vestitorii Bucuriei” din Bălţăteşti îşi petrec în fiecare an vacanţele câteva sute de copii şi tineri din toată ţara în cadrul unor tabere tematice, colocvii, ateliere de lucru, în dorinţa de a se descoperi pe ei şi lumea din jur într-un spaţiu al valorilor autentice care ne leagă în aceeaşi unitate sufletească.