Tabără pentru tinerii ortodocși din Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Data: 04 August 2017

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania (ATORG) şi Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus organizează, în perioada 16-23 august 2017, o tabără de tradiţie şi spiritualitate la care participă tineri care trăiesc în cuprinsul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Organizată în cadrul unei mănăstiri, tabăra presupune integrarea participanţilor în viaţa mănăstirii, familiarizarea acestora cu ritmul liturgic şi de vieţuire monahal.

Programul unei zile de tabără aduce astfel cu sine participarea la Sfânta Liturghie şi la alte slujbe, la activităţile gospodăreşti ale mănăstirii, precum şi la dezbateri şi conferinţe pe teme de actualitate cu părinţii din mănăstire şi cu diferiţi invitaţi. Printre aceştia se va afla şi PS Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, preşedintele ATORG. Mănăstirea Brâncoveanu, prin poziţionarea ei la poalele Munţilor Făgăraş, este amplasată într-un cadru natural de o rară frumuseţe, ce invită la drumeţie. În acest sens se vor organiza drumeţii în împrejurimile mănăstirii, precum şi excursii în zona Braşovului şi a Sibiului, se arată pe site-ul mitro­po­lia-ro.de.