Tabăra „Ţara minunată“ pentru copiii făgărăşeni

Un articol de: Natalia Corlean - 12 Septembrie 2012

Copiii din Ţara Făgăraşului au avut ocazia de a se bucura de câteva zile speciale. Tabăra de vară intitulată "Ţara minunată" a fost organizată de protopopiatele ortodoxe Făgăraş I şi Făgăraş II şi s-a desfăşurat la Centrul pentru Tineret din Seliştat, în perioada 3-6 septembrie.

Satul Seliştat, în apropiere de Făgăraş, a fost locul unde 36 de copii, între care câţiva din familii cu probleme sociale, au petrecut împreună timp de patru zile. Departe de agitaţia cotidiană, departe de televizor, calculator şi chiar de semnalul la telefon, copiii au fost implicaţi în diverse ateliere, drumeţii şi jocuri. Organizarea taberei a fost coordonată de pr. protopop Ion Tărcuţă şi asigurată de voluntari - preoţi, preotese, cadre didactice, teologi şi jurnalişti - care au răspuns cu multă dăruire chemării de a se implica în educarea copiilor. De-a lungul celor patru zile, care au început şi s-au încheiat cu un program de rugăciune comună realizat prin implicarea directă a copiilor, aceştia au participat la diverse activităţi care le-au solicitat creativitatea şi îndemânarea. Au ornat medalioane din ghips, au realizat felicitări şi caiete de cântece pe care le-au folosit pe parcursul taberei. Au învăţat să bată toaca, să împletească brăţări, iar în timpul liber de seară au avut de ales între diverse ateliere: redactarea unui jurnal, interpretarea unui fragment din Apostol, şah sau tenis de masă. Programul "Ziua mărului", asigurat de Centrul pentru Tineret din Seliştat, i-a învăţat pe copii să preţuiască acest fruct valoros prin implicarea lor directă în pregătirea unei prăjituri, a mustului de mere sau a unor prezentări creative realizate în echipă. Seminar "Făgăraşul bunicilor" Tabăra a fost şi o ocazie de îmbogăţire culturală. Copiii mai mari, cei cu vârste între 10 şi 13 ani, au participat la un seminar interactiv despre rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraşului. Intitulat "Făgăraşul bunicilor", programul realizat de Ioana Haşu - cercetător CNSAS - a folosit metode adaptate vârstei şi diverse jocuri, cu implicarea directă a participanţilor. Impresionaţi de această pagină din istoria recentă, aceştia s-au arătat foarte interesaţi şi dornici să cunoască poveşti de viaţă şi de familie din această perioadă. Programul a fost marcat şi de drumeţii în care copiii au învăţat să se orienteze cu busola, să afle punctele cardinale cu ajutorul elementelor naturale sau cum să îşi construiască un adăpost în pădure. Jocurile în aer liber, facilitate de spaţiul generos al centrului de la Seliştat, au fost cele care au asigurat relaxarea şi bună-dispoziţia pe tot parcursul taberei.