Tabere ASCOR în Arhiepiscopia Clujului
Peste 60 de tineri clujeni participă în această săptămână la o tabără de vară organizată de ASCOR Cluj la Mărişel. Programul propus de organizatori include jocuri interactive, discuţii tematice, activităţi în aer liber, ateliere de creaţie, precum şi un program duhovnicesc. Adolescenţii s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul le-a vorbit tinerilor despre datoria lor de a propovădui şi a trăi învăţătura bisericii, după cum a precizat coordonatorul activităţilor de tineret din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, Radu Copil.
Programul taberei de la Marişel a continuat cu activităţi şi jocuri interactive, drumeţii şi campionate sportive.
Duminică, în ultima zi de tabără, tinerii împreună cu voluntarii ASCOR vor participa la Sfânta Liturghie, la biserica din localitatea Marişel. În această tabără de vară organizată de ASCOR Cluj sunt prezenţi şi şapte tineri americani veniţi în România prin intermediul Centrului Misionar al Tinerilor Creştini.
De asemenea, studenţii clujeni vor participa în această lună la o tabără de vară organizată de ASCOR. Tabăra va avea un specific etnografic şi va fi organizată în perioada 30 iulie - 11 august în satul Ciosa, din judeţul Bistriţa Năsăud.