Tabere de vară ale tinerilor creştini din LTCOR şi ASCOR
Liga Tineretului Creştin Ortodox Român (LTCOR), filiala Mizil, a organizat cu ajutorul Arhiepiscopiei Tomisului, în perioada 16-20 august, o tabără la mare pentru un grup de tineri liceeni din oraşul Mizil, județul Prahova. „Această tabără a fost o răsplată pentru buna implicare a tinerilor în activităţile desfăşurate de LTCOR, filiala Mizil, dar a avut în vedere şi pregătirea lor pentru marele eveniment din perioada 1-4 septembrie de la Bucureşti, şi anume Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea. În cadrul taberei, participanţii au vizitat Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, unde au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, şi alte obiective turistice”, a precizat diac. Alexandru Croitoru, preşedinte LTCOR, filiala Mizil.
O altă tabără de vară pentru tineri a fost organizată la Mănăstirea Suzana de Asociaţia Studenților Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Ploieşti, în perioada 11-18 august. „A doua ediţie a taberei de vară «Justinian Marina» de la Mănăstirea Suzana din judeţul Prahova a avut tema «Libertatea şi adevărul în Iisus Hristos». Alături de membri ASCOR ai filialei Ploieşti au participat membri din filialele Chişinău, Bucureşti, Târgovişte şi Constanţa, care au fost întâmpinaţi cu multă dragoste de preacuvioasa maică stareţă Teofana. În cadrul taberei, tinerii s-au integrat în ritmul de viață al mănăstirii, cu diferite ascultări și participare la slujbele mănăstirii, au vizitat diferite mănăstiri şi muzee din împrejurimi şi au participat la conferinţele pe tema ediţiei de acest an a taberei de vară, susţinute de părinţii Dionisie Constantinescu, de la Mănăstirea Poiana Mărului, Nicolae Tănase, de la Parohia Valea Plopului, şi Anton Savelovici, coordonatorul ASCOR filiala Ploieşti”, a precizat Bogdan Ioniţă, coordonator departament din cadrul ASCOR, filiala Ploieşti.