Tabere pentru copii în Episcopia Caransebeşului
Sectorul Social-filantropic, misionar şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului organizează în perioada 7-12 ianuarie 2013, în oraşul-staţiune Băile Herculane, cea de-a doua ediţie a taberei de creaţie "Credinţă şi Artă pentru toţi". Aceasta se desfăşoară în cadrul proiectului "Tineri în Biserică" şi participă douăzeci şi cinci de copii cu vârste între 10 şi 15 ani din parohiile partenere în cadrul proiectului mai sus amintit, din oraşele: Reşiţa, Oraviţa, Anina, Bocşa şi Moldova Nouă. Este vorba de cincisprezece copii merituoşi, câştigători ai concursurilor de cunoştinţe religioase organizate sub deviza "Să ne cunoaştem credinţa", şi zece copii proveniţi din familii cu risc de excluziune socială. "Pe parcursul celor cinci zile, copiii vor fi iniţiaţi în tainele sculpturii în lemn, sub îndumarea sculptorului George Molin, vor învăţa să confecţioneze icoane din seminţe, vor participa la o prezentare interactivă pe teme de apicultură şi vor lua parte zilnic la un program religios. De asemenea, copiii vor participa la activităţi interactive cu caracter instructiv-educativ şi ludic, precum şi la discuţii libere cu organizatorii. La finalul taberei, lucrările realizate de copii vor fi expuse şi vernisate în cadrul unei festivităţi care se va bucura de prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, precum şi a altor invitaţi. Momentul festiv va avea loc la Mănăstirea "Naşterea Maicii Domnului" din Băile Herculane sâmbătă, 12 ianuarie 2013", a precizat Mihai Ciucur, inspectorul Sectorului Social-misionar şi activităţi cu tineretul al Eparhiei Caransebeşului. Acţiunea este parte componentă a proiectului "Tineri în Biserică" derulat în perioada octombrie 2012 - ianuarie 2013 de Episcopia Caransebeşului în protopopiatele Reşiţa şi Moldova Nouă şi la care au participat până în prezent un număr de optzeci de copii din ciclul gimnazial. (Diac. Nicolae Codrea)