Tabere pentru copiii cu părinți plecați
„Salvaţi Copiii” România anunţă deschiderea taberelor estivale pentru copiii rămaşi singuri acasă, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate, informează organizaţia. Potrivit sursei citate, 120 de copii din judeţele Argeş, Caraş-Severin, Hunedoara, Iaşi, Vaslui îşi vor petrece împreună aventura vacanţei de vară. Prima tabără va fi la Sinaia, în perioada 15-19 iulie, iar în cadrul acesteia vor fi organizate activităţi recreative şi de suport educaţional, social şi psihologic. Aproape 30.000 de copii români sunt în grija rudelor, după ce ambii părinţi sau unicul părinte susţinător au fost nevoiţi să plece la muncă peste graniţe, indică organizaţia.