Tabere și acțiuni filantropice în parohii gălățene

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 18 August 2023

În parohii gălățene din Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat și în săptămâna 7-12 august taberele de vară, proiectele educaționale dedicate copiilor, precum și acțiunile social-filantropice în beneficiul bolnavilor și vârstnicilor. În Parohia Rediu s-a desfășurat programul eparhial de tabere pentru copii și tineri, intitulat „Vacanța din pridvorul Bisericii”, iar în Parohia „Sfinții Împărați” din orașul Tecuci a avut loc programul „Școala din Pridvor”. Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”-Matca 3 a oferit daruri persoanelor cu dizabilități de la Unitatea Medico-Socială din Gănești.

Tema programului eparhial de tabere pentru copii și tineri „Vacanța din pridvorul Bisericii”, la care au participat 80 de copii, a fost intitulată „Generații la Șezătoare - un proiect pentru bunici și copii”, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial. 

Cei mici au participat la diferite ateliere de creație precum: mozaic, pictură, modelaj în lut, jocuri specifice teatrului, precum și cântece și dansuri tradiționale românești coordonate de către instructori coregrafi. O altă activitate a fost prepararea bucatelor tradiționale, gătite după rețete știute doar de bunicii satului. Pe parcursul zilelor de tabără s-au organizat diverse întreceri sportive, jocuri de fotbal, badminton și tenis.

Tabăra de creație s-au încheiat cu o excursie în staţiunea turistică Slănic Moldova, cu opriri la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”-Tudor Vladimirescu din judeţul Galaţi, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi Muzeul Ștefanian de Cultură și Artă Religioasă din localitatea Borzești, judeţul Bacău.

Duminică, 13 august, după participarea la Sfânta Liturghie, beneficiarii şi voluntarii acestei tabere au fost premiați. 

Un proiect educațional și recreativ s-a desfășurat și la Parohia „Sfinții Împărați” din Tecuci, în perioada 7-11 august, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Iorgu Iordan” din Tecuci. Copiii au pregătit semne de carte cu motive creștine cusute pe etamină, au împletit brățări și metanii, coșuri din nuiele și au frământat colăcei. Toate activitățile au fost însoțite de jocuri de cunoaștere, de concursuri de cultură generală, de cântece și de povești moral-creștine. În ultima zi a proiectului a avut loc o excursie la Mănăstirea Cârlomănești din judeţul Galaţi. 

Totodată, sâmbătă, 12 august, Parohia „Sfân­ta Cuvioasă Parascheva”-Matca 3 a oferit daruri persoanelor cu dizabilități de la Unitatea Medico-Socială din localitatea gălă­țeană Gănești, care au constat în alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de 11.500 de lei. 

De mai bine de 15 ani, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”-Matca 3 desfăşoară constant acţiuni de sprijinire a celor 130 de bolnavi asistaţi în cadrul Unităţii Medico-Sociale.