„Taberele au menirea de a descoperi tinerilor un alt mod de viaţă“

Data: 27 Septembrie 2016

Vara aceasta a trecut exact aşa cum trebuia. Nici prea repede, să nu am vre­me să o gust, dar nici prea greu, să ajungă să-mi fie nesuferită, aşa cum s-a mai în­tâmplat. Am reuşit să merg în două tabere, la Poloboc şi la Bi­caz. A fost un timp câştigat. Mă simt bine printre copii. Mă simt bine pentru că dau uşor în mintea lor: ţopăi, râd, alerg, o fac pe „lupul cel rău“, sau pe „Al­bă ca Zăpada“, în funcţie de public. M-am întrebat: la ce sunt bune taberele...? Au ele vreun final mântuitor, folositor pentru sufletele copiilor şi al tinerilor? Nu ar fi mai bine să stau acasă şi să citesc, să-mi adun materialele necesare pentru licenţă? Am stat, am reflectat şi, ei bine, mi-a decoperit Dum­nezeu, aşa puţin, că da, sunt de folos. Taberele acestea din sate, tabere fără multe pretenţii, îi aşază pe oameni împreună, îi ajută să se simtă parte a ceva, îi împrieteneşte. Avem nevoie să ştim că nu suntem ai nimănui. Mulţi copii au o viaţă tristă. Am auzit şi vara aceasta poveşti grele de la unii dintre ei. Nu mai spun cât a­vem de învăţat noi, moderato­rii, de la copii. Am învăţat şi noi, organizatorii, unii de la al­ţii. Ne-am sprijinit, ne-am plâns, ne-am răbdat unii pe alţii, ne-am consolat şi ridicat îm­preună. O fată, pe care la în­ceput nu o suportam, mi-a fost sprijin toată tabăra. Am primit nişte lecţii pe cinste. Aceste gân­duri ne-au fost mărturisite de Andreea C.

Sedinţă pentru dezbaterea concluziilor referitoare la taberele din vara anului 2016

Toamna este anotimpul recoltei, când culegem ce am sădit. După o vară istovitoare, în care soarele a zâmbit în fie­care zi, voluntarii implicaţi în proiectul Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - fili­a­la Iaşi, „Verde la bucurie“, des­fă­şurat cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-au întâlnit pentru a trage linie şi a formula câteva concluzii. Tinerii voluntari din Eparhia Iaşilor au fost organizatori sau co-organizatori în cele 3 luni de vacanţă în peste 30 de tabere în parohii. Au lucrat bine, a fost de folos efortul lor? Au greşit în modul cum şi-au organizat activităţile în lucrul cu copiii şi tinerii din parohii? Se putea lucra mai bine? Acestea au fost între­bă­rile ce s-au ridicat în întâlnirea de evaluare de sâmbătă, 24 septembrie, organizată la Facul­ta­tea de Teologie „Dumitru Stă­niloae“.

Prima parte a întâlnirii a fost alocată unei sesiuni de cu­noaştere pentru cei peste patruzeci de voluntari prezenţi, aflaţi de această dată toţi îm­pre­ună. Fiecare a venit la întâlnire schimbat şi îmbogăţit de experienţa căpătată în ta­be­rele în care a participat. Partea a doua şi cea mai importantă a întâlnirii a constat în eviden­ţie­rea punctelor tari şi a punc­telor slabe sesizate de voluntari, urmărind o clasificare a tot ce ţine de bunul demers al u­nei tabere: sesiunile de lucru/atelierele, materialele, trans­por­tul, cazarea, coordonatorul grupei, preotul organizator, ceilalţi voluntari, pregă­ti­rea dinaintea taberei etc. Ana­li­za activităţilor din vara a­ceas­ta s-a făcut în grupuri mici de lucru. Părerile şi experienţele tinerilor au fost atât ascultate, cât şi consemnate, pen­tru ca ulterior tot vo­lun­tarii să ofere soluţiile prin ca­re să se evite neajunsurile în vii­toarele tabere.

Energia şi sufletul pe care tinerii l-au pus în aceste concluzii au arătat încă o dată dorinţa şi bucuria lor de a se im­plica şi a duce mai departe me­sajul Bisericii, dar şi bucuria câştigată aproape de Hris­tos copiilor şi tinerilor din parohiile Arhiepiscopiei Iaşilor ce do­resc să participe la activităţi­le iniţiate de Departamentul de Mi­­siune pentru Tineret al Ar­hiepiscopiei Iaşilor. Timpul şi efortul lor oferit copiilor din sa­te s-a meritat.

„Biserica le poate oferi locul unde ei pot învăţa, pot crea, pot fi liberi şi se pot bucura frumos în acelaşi timp“

Valorificând ex­­perienţele asumate, speră ca anul ce vine să fie şi mai bogat în activităţi frumoase. Poves­tea continuă. „Verde la bucu­rie“ 2017. Oferim mai departe câte­va mărturii ale voluntarilor.

De ce am mers în taberele misionare „Verde la bucurie“? Simplu. Tabăra este cadrul în care poţi petrece momente frumoase alături de copii, pentru că ei se simt în largul lor. Pă­rintele paroh, aşezându-i îm­pre­ună, îi ajută să se cunoas­că şi altfel decât la şcoală. Ta­be­rele au şi rolul de a le eviden­ţia copiilor vocaţia, darurile pe care le are fiecare. Iubirea cu care copiii din sate îi înconjoa­ră pe voluntari este uimitoare. Îţi împărtăşesc atât de multă dragoste, încât te întrebi ce ai făcut ca să o meriţi? Acesta este premiul pe care fiecare voluntar îl primeşte în tabere. (Oana Huţanu)

Taberele au menirea de a descoperi tinerilor un alt mod de viaţă, un mod în care comuniunea, încrederea, jertfa, bucuria au în centrul lor pe Hristos, temelia prieteniei lor. Biserica este locul în care tinerii se unesc, locul lor de întâlnire, iar cel mai important, locul de întâlnire cu Hristos. În aceste activităţi tinerii descoperă cum să săvârşească un lucru bun, frumos şi plăcut lui Dumnezeu, se descoperă pe sine şi între ei, iar în drumul acesta ei vor mai lua şi pe alţii şi-i vor invita să călătorească pe calea către Ade­văr. Descoperindu-L pe Hris­­tos, vor dobândi Viaţa veş­nică. Tinerii merită mai mult. Ei sunt şi prezentul, şi viitorul nostru, şi ca neam, şi ca Bise­rică. Au nevoie să primească ce­va pentru a putea oferi mai departe ceva. (Andrei Mocanu)

Fiind prima dată implicat într-o tabără ca voluntar, pot spune că aceste tabere au reprezentat pentru mine o experienţă de viaţă. De ce? Voi începe prin a enumera ce beneficii mi-a adus mie această activitate. M-am cunoscut pe mi­ne mai bine, am cunoscut o mul­ţime de copii frumoşi şi în­zestraţi cu multe daruri, am în­văţat multe jocuri şi activităţi pe care le-am pus în practică de la o tabără la alta mai bine, şi lista poate continua... Am în­cer­cat să fiu ca o albină şi să adun cât mai multe lucruri fo­lo­sitoare din fiecare experienţă în care am fost implicat. Rezul­tatele uneori au fost mult pes­te măsura aşteptărilor mele. Nu voi uita niciodată că am început prin a fi voluntar într-o tabără la care au participat 140 de copii şi am terminat şirul taberelor prin a fi coordonatorul taberei din satul Un­guroaia, la care a participat ace­­laşi număr de copii. Sunt mulţumit că toţi copiii şi tinerii care au participat la aceste ta­be­re au rămas cu o amintire mă­car, aceea că Biserica le poa­te oferi locul unde ei pot în­văţa, pot crea, pot fi liberi şi se pot bucura frumos în acelaşi timp. Am fost foarte mulţumit să văd prieteniile şi comuniu­nea care s-a legat atât între noi, organizatorii, cât şi între noi şi copii. Am cunoscut aproximativ 1.000 de copii cu care am interacţionat, mai mult s-au mai puţin, în cele nouă tabere la care am luat parte. Dau sla­vă lui Dumnezeu pentru toate şi sper ca în viitor să mă mai bucur de o aşa bine­cu­vântare. (Ionuţ Popovici)

Tabăra de la Silişcani - Blân­­­­deşti a fost un moment- cheie în viaţa mea. Am învăţat să îmi depăşesc limitele şi să înţeleg cât de greu este să comunici cu persoanele din jurul tău, mai ales când vremea sau chiar locul sunt nefavorabile. Toa­­te aceste probleme le-am de­­păşit cu ajutorul părinţilor din cele două parohii, părintele Ovidiu Za­pan şi părintele Cris­ti­an Răi­leanu, care m-au în­dru­mat şi cărora le sunt profund recunoscător. Activităţile s-au desfăşurat pe mai multe paliere. Sesiunile de dialog au fost o mare binecuvântare pentru aceşti copii, deoarece se sim­­ţea lipsa de comunicare din familiile adesea încărcate de greutăţi.

- De ce nu vrei să participi la spectacol şi să faci dansul îm­preună cu grupa ta? a fost în­tre­barea care a deschis o mare durere în sufletul meu. Răs­pun­sul adolescentului a fost ur­mătorul:

- Mi-au rămas papucii mici şi mă incomodează tare. Când sar sau fac orice alt lucru la sfâr­şitul zilei, degetele îmi sunt ră­ni­te şi adesea îmi curge sânge.

Nu-mi venea să cred că în se­colul XXI există asemenea situaţii. Este foarte important să îi ascultăm pe aceşti tineri. Sunt sinceri şi sunt valoroşi şi chiar merită mai mult. Se mul­ţumesc cu ce au şi cu ceea ce li se oferă, prea puţin sau îndes­tu­lător, ştie Dumnezeu. Ospi­talitatea preoţilor şi a copiilor m-a impresionat profund şi îmi doresc să revin la Silişcani şi la Blândeşti, pentru că o par­te din inima mea a rămas acolo ţintuită lângă Hristosul răstignit pe crucea din biserică. Şi îmi este drag, pentru ca Îl descopăr pe Dumnezeu, mereu alt­fel şi alt­fel în chipurile acelor oameni. (Ionuţ Daniel Gândac)

(Sara Melenciuc,Alexandra Beiu, ATOR Iaşi)