Taberele „Credință prin joc” în Bragadiru și Pantelimon Sat
În perioada 26 august - 7 septembrie, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Protopopiatul Ilfov Sud, desfășoară, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, programul de tabere „Credință prin joc” pentru copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani din județul Ilfov. Anul acesta s-au derulat două tabere a câte șase zile fiecare, una în zona Bragadiru și a doua în zona Pantelimon Sat.
Gazde ale taberelor au fost Parohia „Sfântul Dimitrie”-Bragadiru și Parohia „Sfântul Pantelimon”. În ambele tabere au participat 92 de copii, care pe parcursul celor șase zile au fost antrenați în următoarele activități: ateliere tematice de creație, muzică, dans, tir cu arcul, prim ajutor, orientare și supraviețuire în natură, istorie și spiritualitate. Atelierele au avut loc în prima parte a fiecărei zile, iar după-amiază au avut parte de drumeție, jocuri cu apă și vânătoarea de comori. În penultima zi de tabără s-au spovedit și s-au împărtășit toți participanții. În cele două tabere, ultima zi a fost una deosebită, în care surpriza a constat în organizarea și desfășurarea unui pelerinaj. Primul pelerinaj s-a desfășurat pe ruta București, Curtea de Argeș, Mănăstirea Corbii de Piatră, Mănăstirea Nămăiești, iar în al doilea pelerinaj copiii s-au bucurat de obiectivele religioase de pe ruta București, Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Arnota, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Govora. Activitățile taberei au fost derulate de către animatorii Asociației „JoyCamps Romania”, fiind coordonați de teologul Flavius-Gabriel Bolohan. Toate acestea au fost posibile prin participarea directă a pr. Ioan Bondar, protopop al Protoieriei Ilfov Sud, cel care a încheiat și parteneriatul dintre protopopiat și Asociația „JoyCamps Romania”.
A doua tabără se desfășoară zilele acestea în Parohia „Sfântul Pantelimon” din Pantelimon Sat, județul Ilfov, unde, la fel ca în prima tabără, organizatorii și animatorii Asociației „JoyCamps Romania” se îngrijesc de buna desfășurare a evenimentului și de atingerea obiectivelor propuse. „Este mare nevoie astăzi ca pastorația să utilizeze mijloacele educației nonformale, pentru a putea transmite și întări învățătura de credință ortodoxă copiilor și tinerilor. Acest parteneriat între Protoieria Ilfov Sud și asociația noastră ne bucură foarte mult și venim cu drag să desfășurăm activitățile noastre pentru ca beneficiarilor să le fie sădite în suflet valorile perene ale educației, moralei creștine, libertății, unității și dragostei în care credem și noi. Vara aceasta, echipa JoyCamps a derulat 17 tabere pe tot teritoriul României, având ca beneficiari peste 3.500 de copii. Am văzut în fiecare loc pe unde am trecut această nevoie tot mai acută a împletirii pastorației cu educația nonformală”, ne-a declarat Marian-Dumitru Rugină, președintele Asociației „JoyCamps Romania”.
„Tinerii creştini ne-au oferit bucuria comuniunii, ne-au demonstrat că au capacitatea şi curajul de a discerne, cu mintea limpede şi aşezată în Hristos, toate câte le sunt oferite de societatea contemporană, căci, deşi toate le sunt îngăduite, nu toate le sunt şi de folos. Trebuie să organizăm mai multe activități cu tinerii și copiii, întrucât ei sunt viitorul Bisericii şi al naţiunii noastre”, ne-a declarat pr. Ioan Bondar, protoiereu al Protopopiatului Ilfov Sud.