Taberele de tineret în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Data: 23 Aprilie 2018

În luna iulie, începe al doilea mare program anual pentru tinerii cu vârste cuprinse între 12-18 ani din Arhiepiscopia Alba Iuliei, taberele de tineret. Taberele au un program ce le oferă tinerilor din parohii o modalitate plăcută şi eficientă de petrecere a vacanţei de vară. Programul include rugăciunea de dimineaţă şi de seară, ateliere de discuţii pe diferite teme de interes pentru tineri, o serie de concursuri și întreceri cu numele „Olimpiada Sfințeniei”, jocuri de tabără, de auto-cunoaştere, de comunicare, de team-building, concurs de artă fotografică, atelier de cruciuliţe şi metanii, pictură pe sticlă, origami, curs de bătut toaca, seri speciale (teatru improvizat, film, muzică şi karaoke, poezie, obiceiuri și tradiții locale), drumeţii şi foc de tabără. În taberele organizate de către Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, tinerii se află într-un mediu de siguranţă, fiind însoțiți de preoți și de socio-animatori de tineret. În aceste tabere, ei au posibilitatea de a descoperi natura, jocul, rugăciunea, diferite abilităţi, comunicarea liberă și pe ei înșiși, într-o atmosferă curată, demnă și sinceră, conform organizatorilor. Taberele din vara acestui an se vor desfășura după cum urmează: Centrul de tineret de la Cetea (2-7, 9-14, 16-21, 23-28 iulie; 20-25 august; 27 august - 1 septembrie; 3-7 septembrie); Centrul de tineret de la Sărmașu (2-7, 9-14, 16-21, 23-28 iulie; 20-25 august; 27 august - 1 septembrie; 3-7 septembrie); Mănăstirea Rimetea (9-14 și 23-28 iulie); Centrul de tabără de la Lăpușna (2-7 și 23-28 iulie); Pensiunea Valea Ursului din Vadu Moților (2-7 iulie și 3-7 septembrie); Centrul de tineret de la Criș (Sighișoara) conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.