Taberele Episcopiei Spaniei şi Portugaliei
În perioada 6 iulie - 31 august, în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei se vor desfăşura o serie de tabere, adresate tuturor categoriilor de vârstă (copii, tineri, adulţi şi bătrâni). Taberele, care fac parte din proiectul intitulat „O săptămână altfel“, se vor desfăşura într-o mănăstire din Munţii Pirinei şi au ca obiectiv principal crearea unui mediu în care participanţii să se cunoască şi să se roage împreună, să socializeze şi să stabilească pe mai departe activităţi în parohiile în care se vor întoarce. Preţul este de 100 euro/persoană adultă, incluzând: cazare - 7 nopţi (în camere cu 2 paturi şi baie proprie), 3 mese/zi, activităţile din tabără (în afară de activităţile montane şi echitaţie, care se achită la faţa locului) şi personalul specializat. De exemplu, un grup format din 1 adult şi 3 copii va plăti 100 de euro. „Am considerat că este foarte important pentru tineri, şi nu numai pentru ei, modul în care îşi petrec timpul liber, în special cel din vacanţa de vară sau din perioada concediilor. Acest timp noi îl considerăm generos pentru sedimentarea cunoştinţelor acumulate în cazul studenţilor şi elevilor. Astfel, taberele reprezintă un cadru specific pentru a le oferi posibilitatea întrunirii, adunării în rugăciune şi comuniune, pentru ca mai departe, relaţiile credincioşilor episcopiei noastre să fie îmbunătăţite. Taberele acestea au scopul de a-i îndemna pe participanţi, în primul rând la o atitudine reflexivă asupra lumii şi a vieţii, prin atelierele catehetice care vor fi desfăşurate, şi în al doilea rând de a le oferi un spaţiu în care ei să se poată relaxa, şi aici mă refer la activităţile sportive şi la jocurile de socializare şi de relaţionare care se vor desfăşura. De asemenea, se vor organiza ateliere de bucătărie tradiţională cu mâncare românească. Vor mai fi şi activităţi montane şi multe altele care sperăm că vor atrage atenţia“, a spus protos. cons. Siluan Şandor, Sectorul cultural şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. (Diac. Şt. Sfarghie)