Tableta de observator: Mass-media şi sănătatea mintală (I)

Speculaţiile pe seama tinerilor care se sinucid sunt livrate pe piaţa media, într-o avalanşă de neimaginat cu ani în urmă, când goana după publicitate nu începuse încă şi când metodele de manipulare a opiniei publice erau în fază de pionierat.

Având ca subiect senzaţional de presă această mare masă de tineri, ce aparţin unei civilizaţii a libertăţilor, a distracţiilor şi a autodeterminării, care mai de care dintre „acuzatori“ - ziarişti-comentatori, jurnalişti de investigaţie, analişti, sociologi, reprezentanţi ai... opiniei publice, chiar şi medici - arată la unison cu degetul spre educaţia din şcoli, sărăcia (sau bogăţia) de acasă, frustrarea în amor, moştenirea genetică, divergenţele dintre părinţi sau cu părinţii ş.a.m.d. Iar când nu se potriveşte niciuna dintre aceste supoziţii la subiectul în dezbatere, atunci se recurge la cea mai uşoară dintre concluzii: fiecare caz în parte are specificul lui, propriile cauze… ce nu pot fi descifrate. Aşa că se merge mai departe cu senzaţionalul. Dacă dezbaterile ar rămâne la acest nivel tot ar mai fi ceva. Măcar de nu fac bine, nu fac nici rău. Dar ca să transformi fiecare caz într-un spectacol media e prea de tot. Nu ajunge că asistăm la talk-show-uri în care ziariştii-comentatori, investigatori sau moderatori devin acuzatori făţişi ai părinţilor şi profesorilor. Dorinţa de a face din drama unei familii, din durerea unui părinte sau din tragedia unei şcoli, un spectacol mediatic, şi asta numai şi numai din goana după ratingul aducător de contracte de publicitate, merge atât de departe încât mass-media, în special posturile de televiziune, se întrec între ele în tot felul de speculaţii şi intră în intimităţi care mai degrabă sfârşesc prin a îndemna la suicid decât prin a-l opri sau a-l preveni. Nici vorbă de un jurnalism echilibrat, cum s-ar cere în asemenea situaţii. Ce altceva poţi să crezi când vezi cum - ascunşi în spatele genului publicistic care se cheamă anchetă de presă - aceşti „investigatori“ iau locul procurorilor şi fac simulări de sinucideri pe ecran? Cam ceea ce procurorii numesc reconstituire. În nici un curs de la facultăţile de jurnalism, de ziaristică sau de comunicare şi relaţii publice nu s-a imaginat o asemenea lecţie: reconstituirea pe ecran a modului cum s-a sinucis un om. Cu ce scop recurg însă la asemenea practici amatorii din presa avidă de rating? Depinde. Prin cel declarat, cel pentru justificarea manipulării telespectatorului, cel livrat la fiecare minut de către moderator, se urmăreşte să ajute, chipurile, la descoperirea cauzelor care l-au determinat pe sinucigaş să îşi pună capăt zilelor. Care cauze, chiar desoperite, nu-s folosite ca învăţăminte, ci sunt afişate pe ecran tot ca senzaţional. Drept pentru care, respectivii „acuzatori“ recurg obsedant la prezentarea factologiei, descriu până în cele mai mici amănunte metoda folosită de sinucigaş, prezintă instrumentele utilizate, descriu modul de planificare a suicidului sau parasuicidului etc. Alteori, pentru a ţine în priză, în miez de noapte, asistenţa formată din pensionare şi pensionari dornici de „exciting“, parainvestigatorii caută, în stânga şi în dreapta, tot felul de criminali, de complici, de persoane agresive şi dornice de răzbunare, care i-ar fi făcut de petrecanie celui în cauză. Etica şi deontologia nu mai sunt pentru ei repere nici morale, nici profesionale.