Tablete pentru elevi și ajutoare pentru săraci în vreme de pandemie
Și în perioada stării de alertă, eparhiile au demarat proiecte filantropice pentru ajutorarea persoanelor şi familiilor nevoiaşe cu alimente şi produse de strictă necesitate, precum şi a elevilor cu echipamente electronice pentru continuarea studiilor. De asemenea, au fost demarate şi campanii de donare de sânge pentru sprijinirea celor suferinzi din spitale.
Cea mai recentă acţiune în acest sens s-a desfășurat în localităţile Cireşanu, Satu Nou, Vadu Săpat şi Fântânele din judeţul Prahova. Voluntarii au oferit pachete cu alimente şi produse de strictă necesitate mai multor persoane singure şi unor familii cu venituri materiale modeste. De la începutul pandemiei de COVID-19, când au fost impuse măsuri de restricţie a deplasării, voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au desfăşurat activităţi filantropice în 68 de localităţi din 13 judeţe, sprijinind material şi financiar 1.560 de familii nevoiaşe. Acţiunile social-filantropice din cadrul acestui proiect vor continua și în perioada stării de alertă.
Arhiepiscopia Dunării de Jos
În cadrul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Tecuci, a fost implementat un proiect inedit pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale ale credincioşilor. Astfel, a fost organizat un grup pe una din reţelele de comunicare electronice, în acest fel 170 de persoane primind zilnic un cuvânt duhovnicesc privitor la Evanghelia zilei şi din viaţa sfântului din ziua respectivă. Utilizând aceeaşi metodă de comunicare, comunitatea a fost mobilizată, parohia demarând un program social-filantropic, pus la punct împreună cu credincioșii, în urma căruia 115 persoane nevoiaşe au fost ajutate cu materiale de strictă necesitate, alimente neperisabile şi produse de igienă. Ajutoarele oferite de parohie în această perioadă, prin intermediul celor 15 voluntari, se ridică la suma de 8.450 de lei.
Protoieria Tecuci a venit în întâmpinarea nevoilor spitalelor din judeţ, organizând, în cooperare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, o acţiune filantropică în beneficiul persoanelor care au nevoie urgentă de sânge. La îndemnul reprezentanţilor protoieriei, 53 de clerici şi credincioşi din municipiul Tecuci, precum şi tineri voluntari din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci au donat sânge, potrivit indicaţiilor transmise de reprezentanţii Centrului de Transfuzie din Galaţi.
Miercuri, 20 mai, Centrul multifuncțional de servicii sociale „Speranțe pentru vârsta a 3-a” al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Galați a venit în sprijinul a 60 de persoane vârstnice beneficiare ale serviciilor sociale oferite de acest centru, oferindu-le pachete cu alimente neperisabile şi produse igienico-sanitare, în valoare de 6.000 de lei.
Ajutoarele au fost date la sediul centrului social şi la casele persoanelor vârstnice de angajaţii acestei instituţii de ocrotire socială şi voluntari de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
De la începutul perioadei de epidemie şi până în prezent, ajutoarele oferite persoanelor vârstnice asistate în cadrul centrului de servicii sociale se ridică la suma de 15.572 de lei.
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
În cadrul celei de-a doua etape a proiectului, 466 de dispozitive electronice (tablete, smartphone-uri sau laptopuri) au fost oferite elevilor din clasele a 8-a și a 12-a și cadrelor didactice din comunitățile dezavantajate, pentru a se continua activitatea de predare în format on-line.
Acest proiect este posibil prin implicarea profesorilor şi a inspectorilor de religie, dar şi a preoţilor din parohii, care au identificat cazurile de elevi din clasele terminale cu rezultate bune la învățătură, care nu au un calculator, tabletă, smartphone sau conexiune la internet, dar şi a Centrului eparhial şi a protoieriilor, care au identificat sursele de finanțare: parohii, protopopiate sau filantropi care au putut ajuta pentru susținerea acestui demers.