Tablete şi alimente pentru copiii nevoiaşi din parohia botoșăneană Chișcăreni

Data: 14 Mai 2020

Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”- Chișcăreni, ju­dețul Botoșani, păstorită de părintele Vasile Viorel Florea, a desfă­șurat în această perioadă un proiect misionar-filantropic destinat persoanelor aflate în dificultate, medicilor și copiilor. Au fost donate 1.000 de măști de protecție, respectiv 500 Primăriei orașului Săveni și 500 enoriașilor. Donațiile parohiei botoșănene au continuat cu achi­zițio­narea unui tunel dezinfectant, care a fost oferit Spitalului de Copii din Botoșani, precum și cu provizii de alimente, de care au beneficiat majoritatea credincioșilor parohiei și nu numai. 

Bucuria cea mai mare au avut-o copiii comu­nității, care au primit în dar tablete pentru a-și face temele zilnic, dar și pentru a ajuta copiii din alte comunități, care au nevoie de sprijin. „Mul­țumim Bunului Dum­nezeu pentru darurile pe care le-a revărsat din pri­sosință peste noi și pentru bucuria de a dărui. Numai prin solidaritate putem depăși momentele dificile ale vieții. Deosebit de important este faptul ca în aceste momente să fim uniți în rugăciune, iar roada rugăciunii să fie milostenia și fapta bună; prin aceste două binecuvântări nădăjduim ca fiecare în parte să împlinim ceea ce mărturisim în rugăciune, anume „«precum în cer, așa și pe pământ»”, a subliniat pr. paroh Vasile Viorel Florea.