Taina Sfântului Botez pentru două persoane la Copenhaga

Data: 11 Iunie 2013
Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit duminică, 9 iunie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română din Copenhaga, Danemarca. Cu acest prilej, ierarhul a botezat pe băieţelul Adrian, care provine dintr-o familie mixtă româno-iraniană, şi pe tânărul danez Daniel. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Macarie a arătat că Mântuitorul-Hristos Lumina lumii ne-a născut prin Botez la o viaţă nouă, iar belşugul de viaţă se revarsă tocmai în Liturghia Bisericii, unde toţi cei botezaţi sunt chemaţi să trăiască şi să primească o viaţă după Hristos. Această stare de îmbrăcare în lumina lui Hristos o descrie minunat cântarea de la momentul aprinderii lumânării Botezului: „Dă-mi mie haină luminoasă Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină!“. La finalul slujbei, Preasfinţitul Macarie a oferit celor prezenţi mai multe cărţi de folos duhovnicesc. La slujbă a participat şi Excelenţa Sa Domnul Viorel Matei Ardeleanu, ambasadorul României în Regatul Danemarcei.