Taina Sfântului Maslu în Parohia Obreja

Data: 08 August 2013
În Cercul pastoral-misionar de pe Valea Bistrei, din Protopopiatul Caransebeş, de ani buni, în posturile mari de peste an se oficiază Taina Sfântului Maslu de obşte. Şi în Postul Adormirii Maicii Domnului în care am intrat, preoţii din Cercul misionar Obreja, format din parohiile: Obreja, cu pr. paroh Petru Itineanţu, Parohia Iaz, cu pr. Adrian Chereş, Parohia Ciuta, cu pr. Marcian Costina, Parohia Oţelul Roşu - Ohaba, cu pr. Dorel Unguraş, Parohia Oţelul Roşu - Ferdinand, cu pr. Mihai Suru, Parohia Glimboca, cu pr. Sorin Mîţu, şi Parohia Zorlenţu Mare, cu pr. Adrian Murariu, au avut această bucurie duhovnicească.
 
Participarea credincioşilor a fost în număr mare, printre ei fiind mulţi tineri şi copii. Cei prezenţi au avut o participare activă prin cântare şi la rostirea rugăciunilor. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Adrian Murariu de la Parohia Zorlenţul Mare, iar la final părintele paroh a mulţumit părinţilor invitaţi şi credincioşilor prezenţi pentru participare, făcând îndemnul la stăruinţa în rugăciune şi post, care sunt dătătoare de mântuire.
 
În duminica viitoare, Taina Sfântului Maslu se va oficia în Parohia Ciuta, cu dorinţa expresă ca „cei încredinţaţi nouă spre a fi conduşi pe calea Mântuirii“ să găsească „Calea, Adevărul şi Viaţa“ spre preamărirea lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.