Taina Sfântului Maslu în Parohia Vama Marga
Duminică, 15 noiembrie, în biserica parohială „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia Vama Marga, Protopopiatul Caransebeș, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, de către pr. Dorel Popescu de la Parohia Băuțarul Inferior, pr. Viorel Daia de la Parohia Marga, părintele Mihai Boran de la Parohia Voislova, pr. Ioan Seracin de la Parohia Valea Bistrei și pr. Romulus Frîncu. La finalul slujbei, părintele Ioan Seracin de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Valea Bistrei a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți în număr mare. „Începând cu această duminică începem urcușul duhovnicesc al Postului spre măritul Praznic al Nașterii Domnului, prin care cu toții trebuie să ne pregătim, curățindu-ne sufletește dar și trupește, să fim mai buni, mai iubitori de Dumnezeu, de semeni și de Biserică, făcând din sufletul nostru sălaș curat trupului ce se va naște în Betleemul Iudeii, și anume al Domnului nostru Iisus Hristos”, a arătat părintele Ioan Seracin. Preotul paroh Ioan Tuștean a adresat mulțumiri părintelui pentru cuvântul de învățătură, preoților slujitori și credincioșilor, mulțumind lui Dumnezeu pentru harul Său revărsat peste Parohia Vama Marga, o comunitate mică și unită. (Darius Herea)